Blog

Există două nume, mari ce au marcat istoria dramaturgiei și teatrului românesc. Orice student ajuns în București, interesat de teatru va face cunoștință cu cele doua mari teatre Bulandra și Nottara. Fără a se dori un o istorie în adevăratul sens  al cuvântului e-theatrum.com își propune un demers de cinstire a memorie celor ce au cladit teatrul românesc și școala românească de dramaturgie așa cum este ea astăzi. Este un demers pentru publicul larg, pentru noile generații, un exercițiu online de memorie.

Constantin Nottara – actor și o profesor, întemeietorul teatrului românesc modern

Pe 5 iunie 1859 se năștea, la București, pe atunci capitala Principatelor Unite, cel ce avea să devină marele actor român Constantin Nottara. Descendent dintr-o familie bizantină cu origini grecești Constantin Nottara a marcat decisiv evoluția teatrului românesc, pe care l-a racordat la evoluțiile culturale din occident.

La 16 ani, râmâne orfan de ambii părinţi, fiind lăsat în grija unui unchi. Joacă prin vechile grădini bucureştene în spectacole de teatru. În 1876, este admis la clasa profesorului Ștefan Vellescu. Era, în acelaşi timp, elev la Liceul Sf. Sava din Bucureşti şi student la Conservator. Nottara era un tânăr, prezentabil și elegant ce atrăgea atenţia prin chipul său interesant.

În 1877, Nottara a început să joace pe scena Teatrului Național. Unul dintre pionierii școlii realiste de interpretare scenică, a aderat un timp la stilul romantic de joc, sub influența cerințelor vremii și sub îndrumarea lui Mihail Pascaly. A studiat la Conservatorul de Arta Dramatică și Lirică din București și la Teatrul Odeon din Paris, preluând la întoarcere la numai 24 de ani majoritatea rolurilor principale ale Naționalului.

Constantin I. Nottara a fost un personaj ilustru atât pe scenă, cât și în afara ei.

Pe lângă cariera sa de actor, Nottara a avut o intensă activitate ca director de scenă și profesor la Conservatorul dramatic din București.

În 1893 devine profesor la Conservatorul de Muzică şi Declamaţie din Bucureşti. Nottara a predat arta teatrală timp de 33 de ani. Pedagog prin excelență, a fost unul dintre maeștrii care a format și dezvăluit noi talente talente precum Elvira Popesco, însă printre elevii săi celebri se numără și alte nume sonore precum Tony Bulandra, Velimir Maximilian, Ion Manolescu sau Maria Filotti.

Constantin Nottara era un personaj discret și dedicat muncii sale dovadă stând informațiile puține legate de viața sa. Prieten foarte bun cu marele dramaturg Caragiale, relația celor doi se deteriorează iremediabil atunci când presa vremii, relatează un scandal amoros în care sunt implicați dramaturgul și soția lui Nottara, actrița Amellia Wellner -soția lui Notarra încă din 1883.

A trăit toată viața sa în locuințe închiriate. Colegii și elevii săi au pus mână de la mână și i-au cumpărat lui Nottara o casă, pe actualul bulevard Dacia.

Marele actor a locuit în ultima parte a vieţii, bolnav fiind, alături de fiul său, compozitorul Constantin C. Nottara, şi soţia sa, Ana. A murit în noaptea de 16 spre 17 octombrie 1935, la 76 de ani.

Pentru a cinsti memoria acestui pioner al teatrului românesc Teatrul din Bulevardul Magheru îi poartă numele Teatrul „Constantin I. Nottara”.

Activitatea artistică

Constantin Nottara a jucat timp de 60 de ani în peste 800 de roluri, remarcându-se în personaje precum Shylock, Hamlet, Lear, Oedip, Don Salluste, Ștefan Tipătescu, Ion (Năpasta), Ion Luca Caragiale sau Tudose (Hagi-Tudose de Delavrancea),Vlaicu din Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Ștefan cel Mare din Apus de Soare.

În 1912 – A participat la scenariul primului film artistic românesc, „Războiul de Independenţă”, regizat de Grigore Brezeanu; în film a jucat rolul lui Osman Paşa

A activat ca director de scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti fiind ales „acţionar pe viaţă” al Teatrului Naţional. A luptat pentru drepturile actorului. Cariera lui se confundă cu istoria primei scene a Bucureştiului.

În cartea sa, Amintiri, apărută în 1960 la Editura de stat pentru literatură și artă, Constantin I. Nottara ne vorbește despre munca sa, cu respect pentru profesie și cu grijă și responsabilitate față de cei pe care știe că are răspunderea de a-i îndruma.

Oricât de mult talent să aibă un tânăr pentru arte în genere, nu-i este îndestul, dacă nu se pune cu toată sârguința ca să frământe ceasuri întregi limba în gură, ori degetele pe coarde ori pe clapele pianului, sau să tragă cu pensula pe pânză, ori cu dalta pe lespedele de marmoră.

Constatin I. Nottara rămâne o personalitate importantă a teatrului românesc, alături de nume precum Lucia Sturza Bulandra, Maria Filotti, Elvira Popescu, Constatin Tănase, Grigore Vasiliu Birlic, ca să enumerăm doar câțiva. Moștenirea sa dramaturgică este remarcabilă și atitudinea față de teatru și tot ceea ce reprezintă acesta esteun model de un mare nivel profesional, etalon pentru generații de actori și oameni de teatru.

Fotografia care îl înfățișează pe tânărul Nottara este preluată din https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_I._Nottara.

 

Psihologia poveștilor este studiată de peste 60 de ani, iar implicațiile acesteia în dezvoltarea umană continuă să uimească. Există o nevoie umană primară de a spune și a asculta povești ce ne influențează pe toți, fie că suntem povestitori sau ascultători.

Philip Pullman , un scriitor de succes, încadrat de The Times ca fiind unul din cei mai importanți scriitori din 1945 până în prezent – a spus odată: „După hrană, adăpost și companie, poveștile sunt lucrul de care avem cea mai mare nevoie în lume”.

Există puține medii mai captivante decât o poveste bine spusă. De la ce s-a întâmplat, ce se va întâmpla în continuare până la conexiunile personale pe care le facem prin personaje și evenimente, toată lumea de la copii la adulți îndrăgește poveștile.

Ceea ce poate nu știți este că poveștile sunt o parte integrantă a artei persuasiunii – puterea de a convinge auditorul că povestea e reală. Cei din domeniul vânzărilor și al marketingului știu de multă vreme că poveștile depășesc datele statistice – care sunt reci și distante, când vine vorba de convingere, deoarece poveștile sunt mai ușor de înțeles.

De ce avem nevoie de povești

Încă de când suntem copii, asimilăm informații  și parțial experiențe despre lume exterioară prin povești. Este mai ușor pentru noi oamenii să ne transpunem în personaje și să de identificăm cu anumite întâmplări similare cu cele trăite de noi sau de cei apropiați.

Mulți oameni sunt  reticenți la ideea că poveștile sunt cel mai bun mod de a comunica, deoarece consideră că „faptele” sunt cele mai convingătoare piese de conținut pe care le pot furniza. Nu este așa și istoria ne-a dovedit asta. Social media ne-a arătat mai clar decât oricând că cine are de spus o poveste va găsi întotdeauna un auditorul interesat, mai ales dacă povestea este interesantă.

Poveștile țin de arta comunicării, de relaționarea între povestitor și audiență, de felul în care  povestitorul reușeste să transmită emoții, stări sau să determine introspecții în rândul celor ce îl ascultă.

Dar aici se ridică o întrebare pe care social media a  scos-o în evidență în ultimii ani: Este mai bine să nu spui nimic într-un mod memorabil?

Nu, desigur că nu. În schimb, trebuie să știm că modul în care spunem ceva este la fel de important ca ceea ce spunem.

Refuzul de a recunoaște acestă realitate evidentă ne face să riscăm ca informațiile valoroase, pe care dorim să le transmitem, să se piardă într-o mare cu conținut mai puțin interesant. De asemenea, există riscul să pierdem contactul cu aditorul  – conexiune ce trebuie făcută și păstrată printr-o narațiune puternică.

Deși suntem adesea rezistenți la ideea de a ni se spune ce să facem, suntem foarte susceptibili să fim de acord cu „morala poveștii” datorită modului în care ni se prezintă. Acest lucru este și mai evident în cazul copiilor. Așadar poveștile sunt un mod foarte eficient de a îi învăța pe copii lucruri noi, folositoare, fără a deveni plictisitori sau chiar deranjanți.

 Psihologia poveștilor – Cum ne afectează poveștile mintea

Poveștile dețin cu adevărat atât de multă putere și influență? Potrivit cercetărilor efectuate de psihologii Green & Brock, poveștile au o forță extraordinară.

De fapt, este foarte probabil să subestimăm cât de mult ne afectează poveștile. Motivul pentru care poveștile funcționează atât de bine asupra noastră este că suntem susceptibili să fim „măturați” atât în ​​mesajul lor, cât și în modul de a le spune.

Cu adevărat literal, poveștile ne pot transporta mintea într-un alt loc și, în acel loc, putem îmbrățișa lucruri pe care probabil le-am blama în „lumea reală și dură”. Veți vedea adesea că firmele creează o „poveste” pentru campaniile lor și își concentrează multe eforturi vorbind cu publicul în elaborarea și susținerea acestor povești.

Poveștile sunt și vor rămâne una din cele mai puternice unelte de convingere.

Țineți minte acest lucru când îi citiți copilului povestea de seară, sau când îl lăsați în fața televizorului.

Poveștile creează experiențe senzoriale

Uitați de realitatea virtuală. Creierul nostru ne poate transpune în povești singur, fără alti stimuli exteriori, în afara poveștii.

Când consumăm informații neinteresante, cum ar fi ascultarea unei prezentări cu puncte plictisitoare, o anumită parte a creierului nostru numită zona Wernicke este activată pentru a traduce cuvintele în semnificație.

Dar când auzim o poveste, creierul nostru se schimbă dramatic. Nu numai că sunt activate părțile de procesare a limbajului, dar la fel sunt și zonele care ar fi folosite dacă ați fi chiar voi în poveste.

De exemplu, dacă  asculți o introducere delicioasă a unui fel de mâncare în poveste, cortexul tău senzorial este activat, făcându-te să mirosi și să guști felul de mâncare. Dacă povestea implică mișcare, cortexul tău motor răspunde. Creierul tău are puterea de a lua povești și de a te face să le experimentezi ca și cum ar fi reale.

În acest fel, tu ești personajul principal al fiecărei povești pe care o auzi vreodată.  Trecând la un public mai tânăr, copii, lucrurile sunt și mai accentuate, aceștia visând de multe ori și în nopțile următoare fragmente din povestea auzită sau citită în care ei sunt personajele principale, sau personajul cuc are se indentifică cel mai ușor.

Poveștile influențează modul de gândire

Creierul  nostru nu se oprește doar la experiențe. Când ascultați povești de impact, creierul  vă poate determina să dezvoltați gânduri, opinii și idei care se aliniază cu persoana care spune povestea.

Când le spunem altora povești care ne-au influențat cu adevărat modul de gândire, putem avea efectiv același efect și asupra publicului nostru. Creierul povestitorului și al ascultătorului de povești se pot sincroniza, spune Uri Hasson  de la Princeton:

„Spunând pur și simplu o poveste, [o persoană] ar putea planta idei, gânduri și emoții în creierul ascultătorilor.”

Spunând o poveste grozavă, puteți schimba de fapt modul în care ascultătorul gândește și chiar se comportă. Așadar, ca părinți avem la îndemână unul din cele mai puternice instrumente educative, dar acesta necesită timp.

Poveștile conectează oamenii emoțional

Poveștile sunt despre colaborare și conexiune între oameni de diferiti. Acest lucru face din povești un mediu de legătură, intre oameni, culturi, pături sociale.

Poveștile depășesc generațiile, ne angajează prin emoții și ne leagă emoțional unii de ceilalți. Prin povești, împărtășim pasiuni, tristețe, greutăți și bucurii. Împărtășim  un sens și scop comun. Poveștile sunt terenul comun care permite oamenilor să comunice, depășind apărarea noastră și diferențele noastre. Poveștile ne permit să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să găsim punctele comune cu ceilalți și astfel ne dezvoltă inteligența emoțională.

Poveștile ne fac mai buni, mai toleranți față de cei diferiți, mai dispoși să acceptăm că fiecare este unic și că normalitatea poate fi definită în multe forme.

De la poveștile de adormit copii la basme celebre ale Fraților Grimm poveștile fascinează și educă, învățând generație după generație, valori morale și sociale. Poveștile nu se perimează pentru că an de an minți proaspete și ne formate le ascultă și le descoperă înțelesurile. Psihologia poveștilor are asupra fiecărui copil o influență benefică, educativ creativă, dar folosită greșit aceasta poate genera și efecte nedorite.

E-theatrum susține prin povești și teatru pentru copii dar și pentru un public mai în vârstă educația prin povești.

People photo created by gpointstudio – www.freepik.com

Barbu Ștefănescu Delavrancea – dramaturg ,orator, avocat și  scriitor român o personalitate complexă ce a lăsat o vastă moștenire literară. A fost totodată membru al Academiei Română.

S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă (devenită apoi cartier) , din bariera Vergului, București, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era descendent din familia unor ciobani vrânceni, „strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“, devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și „staroste al cărăușilor din barieră“.

Familia Delavrancea a trăit în București, într-o casă boierească cu o curte mare și multă verdeață, situată în spatele Școlii Centrale. Acolo venea în vizită deseori dramaturgul I.L. Caragiale, cu care era prieten.

După ce începe să publice versuri în ziarul România liberă, în 1878 publică primul său volum, placheta de poezii Poiana lungă. Amintiri, semnată doar cu prenumele Barbu, în tradiția poeziei din primele decenii ale veacului, cu o bună primire din partea criticii, în revistele Viața literară, România liberă, Familia.

În 1882, Barbu Delavrancea își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București, cu teza de licență în drept Pedeapsa, natura și însușirile ei, pe care o publică în același an, semnată Barbu G. Ștefănescu.​

Deși poveștile lui Delavrancea nu sunt pilonul principal al operei literare a marelui om de cultură, ele reprezintă o etapă importantă a dezvoltării literaturii fantastice în spațiul românesc.

Lumea poveștilor lui Delavrancea este un aparte diferită de cea a satului românesc zugravita de  Ion Creangă sau Ioan Slavici dar totuși inspirată din viața cotidiana a păturei de jos a societății de la acea vreme din România. Mahalaua Bucureștilor este cea care inspiră mare parte din acest povești dar și viața de familie idilică lipsită de griji a copilăriei.

Poveștile lui Barbu Stefănescu Delavrancea

Poveștile lui Delavrancea au bucurat generații de copii unele devenind celebre prin personajele lor precum Neghiniță iar altele intrând în folclorul citadin cu valoare de proverb precum Hagi-Tudose – model de zgârcenie.

Să vedem așadar poveștile lui Barbu Ștefănescu Delavrancea

Neghiniță

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Şi mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiaşul ei. Şi unchiaşul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi ţiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănutat şi n-ar fi tuşit câteodată…

Palatul de cleştar

Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă. Tot cu mâini şi cu picioare era şi pe-atunci, tot cu ochi şi cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii şi cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină şi mi-ţi izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte…

 

Norocul dracului

– Ba e noroc!
– Ba nu e noroc!
– Ba e noroc, muiere!
– Ba nu e, mă omule, nu!
– Adică, nu muncesc eu, femeie?
– Ba munceşti pentru unul, şi noi suntem opt guri, şi cu Plăviţa, nouă.

Vezi poveste 

Departe, departe

Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam.

O fetiţă îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte şi alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari şi verzi…

Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede şi liniştit; şi în lac tremura răsturnat palatul şi grădina lui cu naramzi şi portocali.

Poveste

Vezi povestea

Bunica

O văz, ca prin vis.

O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos.

Cum deschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea:

– Ghici…

Vezi povestea

Hagi-Tudose

Dincolo de „Crucea de piatră”, de-a stânga Şoselei Vitanului, se ridică biserica „Sfânta Troiţa”. Mândreţe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru şi pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculţi la troiţeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă ameţelile când încep ei să-şi ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mâinile câte minuni se află în sfântul locaş…

 

Sultănica

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru. Pervazurile uşii – curate ca un pahar; prispa din faţă – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte şi de alta, scârţâie, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, aşezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite şi grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase…

 

Fata moşului

Copiii cutreierau voioşi via părăginită. Un şir, ţinându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhaţe „mama-gaia”. Fetele începuseră „de-a ulciorul”. – Cum dai ulciorul?

– Cum îl vezi,

cu ochii verzi,

ş-o lingură de păsat…

 

Văduvele

Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, şi destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândeşte mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velinţe de flori să-i semeni, că tot ciulini şi pălămidă dă şi, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă şi apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ţii, Pârleo, că nu-şi mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunţişul şi pe deasupra şi toiagul lui vodă pe spinare…

Şuer

La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune şi glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.

Stăpânul lumii e vântul, şi aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâţi peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci şi, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului.

Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric…

 

Pravoslavnicul şi slăninile

Era odată un biet creştin sărac şi c-o droaie de copii mărunţi. Toată avuţia lui era gura femeii şi a copiilor, care ţipau de fitece. Guri flămânde, şi pace bună!

Bietul creştin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paşte fără ouă roşii şi nuntă fără lăutari nu intră în capul românului.

 

Povestile lui Barbu Ștefănescu Delavrancea rămân o dovada a spiritului creator al marelui om de litere și vor bucura în continuare generații de copii,  îndemnându-i la visare și stârnidu-le creativitatea și imaginația.

 

Teatru de păpuși  este una din cele mai vechi forme de artă dramatică, probabil la fel de veche ca teatru jucat de actori. Tuturor ne place teatrul de păpuși fie că suntem copii, adulti sau bunici. Acest tip de spectacol dramatic are un farmec aparte ce reușește să atragă atenția copiilor într-un mod unic, să îi țină atenți pentru o perioadă lungă de timp.

Teatrul de păpuși – scurt istoric

Teatrul de păpuși este o formă foarte veche de artă dramatică, care a fost înregistrată pentru prima dată în secolul al V-lea î.Hr., în Grecia Antică. Unele forme de păpușă ar putea fi originare încă din 3000 de ani î.Hr. Teatrul de păpuși sau marionete îmbracă mai multe forme, dar toate împărtășesc procesul de animare a obiectelor neînsuflețite pentru a spune o poveste.

Există multe varietăți diferite de marionete și sunt realizate dintr-o gamă largă de materiale, în funcție de forma și de utilizarea lor. Pot fi extrem de complexe sau foarte simple în construcția lor. Cele mai simple marionete sunt marionetele  de deget, care sunt marionete minuscule care se potrivesc pe un singur deget, și marionetele din șosete, care sunt formate dintr-un șosetă și acționate prin introducerea mâinii în interior, cu deschiderea și închiderea mâinii simulând mișcarea „gurii” păpușii.

Mânuirea păpușilor este o formă de artă foarte veche, despre care se crede că își are originea în urmă cu aproximativ 4000 de ani. Păpușile au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru a anima și a comunica ideile și nevoile societăților umane.  Unii istorici susțin că acesta a apărut chiar  înaintea actorilor din teatru.

Există dovezi că acestea au fost folosite în Egipt încă din anul 2000 î.Hr. când au fost manipulate figuri de lemn acționate cu sfori pentru a efectua acțiunea frământării pâinii.

Cultura chineză a dezvoltat o formă unică a teatrului de păpuși, teatrul de umbre. Păpușile din lemn acționate de bețe erau folosite alături de o sursă de lumină pentru a proiecta umbra acestora pe un decor textil alb.

Păpușile pot fi acționate cu  un singur deget, cu toată mâna – păpuși tip mănușă, cu bețe sau vergele de metal sau cu sfori – marionetele. Probabil cea mai cunoscută marionetă din toate timpurile este Pinochio.

Teatru de păpuși în România

Bineînțeles că, nici spaţiul românesc nu a fost lipsit de  această formă de artă dramatică. Primele păpuşi-măşti jucând rolurile magico-rituale în special cu ocazia sărbătorilor religioase. Unele dintre ele sunt vii şi astăzi, însă abia mai fiind conştientizate rolul lor şi înţelesul precreştin. Prin măşti precum Capra, Cerbul, Ursul se puneau în scenă ritualurile morţii şi învierii, se invocau puteri ale naturii sau se ilustrau călătorii în lumea de dincolo şi totodată a celor iniţiatice în unviersul naturii umane.

O formă de teatru de păpuşi care se practica din secolul al XVII-lea se numea „Vicleimul“ şi a fost foarte longeviv. Deşi numele se trage de la Viflaim, adică Betleem, latura religioasă a spectacolelor dispăruse complet, din aceasta rămânând în 1715, când un călător italian descria reprezentaţia drept „una mascherata troppo scandalosa“, doar picturile care împodobeau lădiţa în care se păstrau păpuşile şi care se prefăcea în scenă.

Cele mai faimoase personaje Vasilache şi Mărioara, dădeau reprezentaţii pe gustul marelui public în bâlciuri şi la marginea oraşelor, uneori acompaniaţi de colindători cu „Steaua“ sau alte spectacole populare de esenţă religioasă („Irozii“, în care era pus în scenă de oameni mascaţi episodul biblic al uciderii pruncilor de către Irod).

În spectacolele de teatru de păpuşi erau parodiate figuri emblematice pentru societate, apucături şi erau în acelaşi timp atacate tabuuri, amendate metehne, tare umane. Pe lângă Vasilache şi Mărioara, mai apăreau personaje precum Napoleon Bonaparte – ironizat multă vreme în astfel de spectacole, groparul, turcul, cazacul, dascălul (sau popa), vânătorul, iaurgiul etc. Personajele esenţiale din viaţa oamenilor acelor vremuri erau puse în mici scenete, conflictele erau distilate sau exacerbate, fricile exorcizate prin râs, tabuurile scoase la lumină și expuse publicului.

Primul teatru de păpuşi stabil din România s-a înfiinţat la Cernăuţi, în anul 1928, iar în 1939, actriţa Lucia Calomeri a iniţiat în mânuirea păpuşilor un grup de studenţi de la Facultatea de Belle Arte din Bucureşti, grup ce va forma, după cel de-al Doilea Război Mondial, nucleul Teatrului Ţăndărică.

O altă personalitate celebră a teatrului de păpuşi românesc a fost regizoarea Margareta Niculescu, directoare timp de 30 de ani a Teatrului Ţăndărică, care în anii 80 a emigrat în Franţa, unde a înfiinţat primul institut superior de învăţământ din lume care pregăteşte  mânuitori de păpuși – marionetişti.

Imediat după cel de-al doilea război mondial se ănființează în marile centre culturale din țară teatre de păpuși mișcare fiind menită să introducă arta dramatică în rândul copiilor ca formă modernă de educație.

La 1 martie 1950, un înscris oficial consemna data de naștere a ceea ce astăzi este Teatrul „Luceafărul” Iași. Străbunicul se numea Teatrul de Păpuși de Stat Iași, iar sediul era o săliță din curtea Bisericii Catolice de-atunci, un fost cinematograf cu 200 de locuri.

Înființat, printre primele din țară,  Teatrul de Păpuși din Timișoara, actualmente Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin“, la 30 aprilie 1949, a însemnat recunoașterea oficială a unei vechi tradiții artistice. Fondatorul teatrului, doamna regizor Florica Teodoru, reunește un grup de studenți în prima formaţie de păpuşari din vestul României și prezintă mici adaptări şi dramatizări după basme și povești româneşti.

Teatrul de Păpuşi „Puck”  din Cluj Napoca a luat fiinţă în anul 1950, în cei 66 de ani de existenţă având peste 300 de premiere în cadrul celor două compartimente artistice – română şi maghiară. Multe dintre titlurile importante montate de-a lungul timpului au avut versiuni jucate atât în limba română cât şi în limba maghiară.

Teatru de păpuși și educația timpurie

Teatrul de păpuși are incontestabil un rol educațional puternic mai ale în rândul copiilor de vârste mici. Dincolo de impactul emoțional asupra micilor spectatori păpușile reprezinte modele de urmat, o formă fizică, concretă a personajelor din povești, basme sau fabule.

Teatrul de păpuși reprezintă, în ciuda vechimii sale o formă de artă dramatică ce este în același timp și un instrument educațional unic, cu o forță și un impact ce nu a putut fi egalat nici de film sau desenele animate.

Interacțiunea copilului cu păpușa este o experiență unică, pe care niciun copil nu o va uita iar învățămintele pe care  o păpușă le ”predă” copiilor sunt mult mai ușor de asimulat de către aceștia.

Urmărirea unei piese de teatru de păpuși are benefici educaționale importante pentru mici spectatori:

Încurajarea imaginației

Majoritatea spectacolelelor de teatru de păpuși sunt create după scenarii adaptate după basme sau povești. Zugrăvirea acelui târâm ireal al poveștilor într-un decor de teatru animat de păpuși incită imaginația copiilor să meargă mai departe. Acea formă concretă a poveștii ajută copii să își imagineze continuare poveștii sau versiuni ale acesteia canalizând imaginația și creativitatea celor mici.

Povești moralizatoare

Poveștile puse în scenă  de un spectacol de teatru de păpuși au de cele mai multe ori o morală, o învățătură pe care copii să o tragă la sfârșitul spectacolului. O păpușă poate preda mult mai ușor copiilor o lecție de morală, indirect, prin întâmplările prin care ea trece. Păpușa este mai aproape de copil și mânuită cu îndemânare ea prinde viață, devine prietenul copilului.

Dezvoltarea emoțională

Uneori copiii sunt timizi și retrași și adesea părinților le este greu să-i convingă să-și împărtășească sentimentele. În astfel de cazuri, marioneta devine un „prieten” căruia copiii își pot exprima sentimentele, fără disconfort. Acest lucru asigură faptul că au un spațiu sigur pentru a-și dezvălui emoțiile sau chiar ar putea folosi păpușile pentru a comunica părinților despre nefericirea lor. Uneori un mic spectacol de păpuși pus în scenă acasă poate face minuni în relația cu cei mici.

Empatia

Copii sunt atrași de păpuși, se indentifică cu acestea și trec împreună prin aventuri și întâmplări. Relația copil-păpușă dezvoltă empatia copiilor. Cei mici trăiesc la intensitate maximă fiecare stare prin care ”trece” păpușa lor favorită. O avertizează pe Scufița Roșie când lupul e aproape sau se tem pentru Cei trei purceluși. Implicarea emoțională a copiilor le dezvoltă empatia și îi fac să înțeleagă stările prin care personajele trec: frica, bucuria, curiozitatea, îndoială etc.

Dialogul și inteligența socială

Daca ați fost vreodată martori, ca adulți, la un spectacol de teatru cu o sală plină de copii a-ți înțelege la ce nivel de implicare în poveste ajung copiii ca spectatori. Chiar și cei mai timizi sau mai puțini sociabili copii reușesc să dialogheze cu personajele lor favorite. Să îi avertizeze de pericole, să îi îndrume în călătoriile lor fantastice. Actorii talentați – mânuitori de păpuși intră deseori în acest joc și implică publicul mic în mici ghicitori, dialoguri  sau cântece și dansuri ce îi fac pe copii să devină dezinhibați și să se manifeste în public. Vizionarea unui spectacol de teatru în grup îi face pe cei mici să interacționeze între ei, să își spună părerile față de colegii sau prietenii lor.

Dezvoltă nevoia de joc de rol

Jocul de rol, ca metodă de educație poate fi introdus mult mai ușor în activitățile copilului după ce acesta a vizionat un spectacol. Un mic spectacol acasa cu păpuși pe degete poate readuce magia păpușilor din spectacol. Părinții se pot folosi de aceste mici scenete pentru a convinge copii să joace ei în propriile piese, puse în scenă cu un minim de efort. Jocul de rol presupune mânuirea de către copil a unei păpuși ceea ce are multiple avantaje în dezvoltarea acestuia: încrederea în sine, motricitate fină, creativitatea .

Dezvoltarea limbajului și a vocabularului

Teatrul de păpuși folosește limbajul poveștilor, dar este de cele mai multe ori adaptat publicului mic, de o anumită vârstă. Vocabularul folosit de o păpușă este așadar vocabularul personajului de poveste. Urmărind cu atenție spectacolul copii își diversifică și îmbogățesc vocabularul. Să nu vă mirați dacă, după un spectacol de teatru, copilul vă va întreaba ce înseamnă un anumit cuvânt.

Atenție și concentare

La un spectacol de teatru de păpuși, copilul trebuie să urmărească desfășurarea acțiunii, evoluția ficărui personaj, firul epic  cu fiecare din punctele sale, introducerea intriga, deznodământul. Mai ales în cazul copiilor preșcolari urmărirea unui fir narativ timp de 20-30 de minute este un antrenament perfect pentru atențiea și concentrarea de care vor avea nevoie la școală.

Teatrul de păpuși este o formă de artă dramatică unică, ce are supra copiilor dar și asupra adulților un impact emoțional puternic. Pentru copii el este însă și un instrument educațional complex ce poate cizela cu ușurință personalitatea și caracterul viitorului adult.

E-theatrum.com vă aduce acasă zeci de piese de teatru de păpuși sau teatru de păpuși și actori pentru a bucura copii, părinți și bunici. Pe lângă acestea printr-un abonament lunar copilul tău poate asculta peste 500 de povești în interpretarea unor actori profesioniști.

De ce citim povești de adormit copiii? Mai sunt oare ele actuale, mai rezoneză copiii cu poveștile de acum 100 de ani? Mai au acestea vreun efect benefic?

Nu e ușor să dăm răspunsul la aceste întrebări, dar  în loc de introducere vom relata povestea unei mame:

”De când s-au născut copiii mei, le-am citit povești de culcare aproape în fiecare seară. A fost un lucru firesc pentru mine, deoarece mama mea a făcut același lucru pentru mine și frații și surorile mele când eram copil. După cină, ne spălam pe dinți, mergeam la baie și ne băgam în pat cu basmele noastre preferate, așteptând să vină mama și să ne citească o poveste înainte de a ne culca.”

Acum se pare că nu este atât de ușor, deoarece există atât de multe „alte” lucruri de făcut. Există atât de multe tehnologii noi, încât copiii se uită de obicei la televizor sau se joacă cu iPad-uri sau jocuri pe computer și adorm.

Poveștile de adormit copiii, pentru o mulțime de familii sunt un lucru din trecut, dar părinții trebuie să-și amintească importanța lor.

De ce citim povești de adormit copiii

Poveștile de adormit copiii au rolul lor de când lumea, este un obicei sănătos pentru copii studiat sociologic pe milioane de copii timp de peste 100 de ani. Să vedem așadar care sunt beneficiile poveștilor de adormit copiii:

Ele ajută la stabilirea unei rutine

După o zi lungă de joacă, alergat și consumat energia, copiii trebuie să se linișteacă. Așezându-i la culcare și așteptând să adoarmă imediat poate fi destul de dificil, dar o rutină de culcare în care citiți o poveste împreună îi poate ajuta să se calmeze, să se relaxeze și să reducă nivelul de stres, ceea ce îi va ajuta să doarmă mai bine.

Creează o legătură cu copilul

Când petreceți timp cu copilul dvs. citind, vă ajută să creați o legătură specială între voi. Când sunteți împreună și îi citiți copilului și acesta vă răspunde, puteți interacționa și participa la conversații pe care altfel nu le puteți avea. Povestea dă apropierii fizice și mai multă valoarea emoțională

Copilul învăță cuvinte noi

Ce modalitate mai bună de a-ți ajuta copilul să învețe cuvinte noi decât să le citești povești de adormit în fiecare seară. Cărțile pot introduce cuvinte noi care nu se află în mediul lor direct, prin urmare este posibil să nu le audă în fiecare zi. Citirea poveștilor le poate îmbunătăți vocabularul și le poate îmbunătăți abilitățile lingvistice. Copiii își amintesc povești, așa că își vor aminti și cuvintele care le-au fost citite.

Se obișnuiesc cu lectura

Cititul este o abilitate importantă în viață și, cu cât copilul dumneavoastră intră mai repede într-o rutină de lectură în fiecare zi, cu atât mai bine. Citirea poveștilor la culcare în fiecare seară poate crea dragoste pentru cărți și dragoste pentru lectură, care le poate ajuta mai târziu în viață. După ce veți înceta să citiți povești de adormit copiii, copii voștri vor citi singuri, alte povești, nuvele și romane.

Îmbogățește imaginația unui copil

Citirea poveștilor  de adormit copiilor dvs. vă ajută să le dezvoltați imaginația. Ascultând povestea și uitându-se la imagini, creierele lor mici primesc atât de multe idei și sunt capabili să prezică ce urmează să se întâmple în continuare sau să vină cu propriile lor finaluri.
Imaginația ajută la crearea și visarea. Albert Einstein a spus odată că:

„Imaginația este mai importantă decât cunoașterea.

Cunoașterea este limitată. Imaginația înconjoară lumea ”.

Citește mai multe despre Impactul poveștilor asupra dezvoltării imaginației copiilor

Poveștile de adormit copiii clădesc inteligența emoțională

Există mai multe motive pentru care poveștile sunt esențiale pentru copilărie. Trebuie spus că, este fost vorba mai mult de inteligență emoțională decât inteligență mental-analitică, dar argumentele sunt solide de ce ar trebui să citim copiilor povești și basme, mai ales înainte de culcare. De la empatie la toleranță și rezolvarea problemelor poveștile învață copii lecții esențiale de viață.

Citește mai multe despre povești și inteligența emoțională

Dragostea pentru lectură este unul dintre cele mai bune cadouri pe care le poți oferi copiilor tăi. Există atât de multe beneficii în citirea poveștilor de adormit copiii care pot continua ani de zile.

Noi cei de la E-theatrum vrem să citim povești de adormit copii și nu numai până când în cele din urmă își vor putea citi singuri și, sperăm, dragostea pentru poveștile pe care le descoperă acum  să continue până în adolescență, unde se pot bucura de citit singuri înainte de culcare.

Poveștile de adormit copiii au farmecul lor aparte ce dă acelor momente de dinainte de culcare un farmec aparate și în plus crează și părinților și copiilor amintiri memorabile, pe care nu le vor uita toată viața.

Povești de adormit copii – recomadările noastre

Scufița Roșie – celebra poveste a fetiței cu scufiță roșie

Scufița roșie

Rățusca cea urâtă

Rățușca cea urâtă

Darul Piticilor – povestită de Rodica Popescu Bitănescu

Darul piticilor

Hainele cele noi ale împăratului – povestită de Victor Rebengiuc

Hainele cele noi ale împăratului

Muzicanții din Bremen

Muzicanții din Bremen (Poveste)

Luceafărul de zi și Luceafărul de noapte

Luceafărul de zi și luceafărul de noapte

Nu ai timp  să citești povești, nu e nicio problemă.

Fă-ți un abonament pe e-theatrum și poți vedea peste 200 de povești de la Ion Creangă la Frații Grimm dar și teatru de păpuși și  spectacole de teatru pentru părinți.

sursa foto: www.freepik.com

Am citit recent în social media un citat al lui Albert Enstein:

” Dacă vrei ca, copiii tăi să fie inteligenți citește-le povești,

dacă vrei să fie și mai inteligenți citește-le și mai multe povești” – Albert Enstein

M-am întrebat de unde acestă înclinație a marelui savant pentru povești și cum a ajuns la acestă concluzie. Inițial m-am dus cu gândul la inteligența analitică, pe care marele savant o avea dar nu am găsit niciun argument viabil pentru afirmația de mai sus.

Am făcut o mică cercetare și am găsit  8 motive pentru care poveștile sunt esențiale pentru copilărie. Trebuie spus că, este fost vorba mai mult de inteligență emoțională decât inteligență mental-analitică, dar argumentele sunt solide de ce ar trebui să citim copiilor povești și basme.

Să vedem așadar care sunt cele 8 motive pentru care copii ar trebui să asculte povești citite de părinți, educatori sau actori profesioniști:

1.Poveștile le arată copiilor cum să rezolve problemele

Învățăm de la personajele din povești, chiar și ca adulți. Ele ne ajută pentru că ne conectăm la propriile noastre vieți, vise, anxietăți și luăm în considerare ceea ce am face în locul lor. Poveștile îi ajută pe copii să învețe cum să navigheze în viață, ce cale e corect de urmat într-o anumită situație.

În Hansel și Gretel, cei doi copii  își dau seama cum să ajungă acasă după ce au fost abandonați și cum să scape de vrăjitoare după ce au fost capturați.

2.Poveștile clădesc rezistență emoțională

Basmele arată probleme din viața reală într-un scenariu fantastic în care cel mai adesea eroul, personajul bun, triumfă. Excepție fac câteva basme în forma originală a Fraților Grimm. Copiii trebuie să descopere, într-un mediu sigur, că lucrurile rele se întâmplă tuturor. Pentru că ghici ce? Nimeni în această viață nu este ferit de provocări – așa că trebuie să construim capacitatea copiilor noștri de a le face față, fizic dar mai ales emoțional. Clădim ”mușchii emoționali”, astfel încât copiii noștri să se poată rezista în perioadele dificile sau ne adăpostim copiii, protejându-i, lăsându-i atât de slabi încât să nu poată rezolva nimic care necesită putere menatală și emoțională?

Cenușăreasa este un bun exemplu in acest sens. Ea își menținține o atitudine optimistă în ciuda a toate lucrurile rele pe care le-au făcut surorile vitrege.

3.Basmele ne oferă o limbaj comun

Suntem familiarizați cu fraze precum „a fost odată ca niciodată” sau „oglindă-oglinjoară” sau ”la soare te puteai uita” datorită poveștilor. Acestea devin expresii pe care le folosim și în dialogurile cotidiene pentru că țtim că și interlocutorii noștri adulți știu expresiile și înțelesul lor.

4.Poveștile depășesc granițele culturale

Multe culturi împărtășesc basme comune precum Cenușăreasa, cu propria lor aromă culturală. Citim versiunile și știm că toți împărtășim ceva important, nevoia de a da sens vieții cu povestea și speranța binelui de a triumfa asupra răului.

Există diferite versiuni ale Scufiței Roșii. Există o versiune Cajun, una care are loc în Africa și alta din China. Aflăm astfel puțin despre fiecare țară și cultură în timp ce citim o poveste familiară.

5.Basmele ne învață stilul narativ

Toate poveștile au aceeași structură: introducere, desfășurarea acțiunii și încheierea sau deznodământul. Aceste conțin de asemenea  aceleași elemente: decor, personaje și intrigă. Poveștile sunt prima lecție de literatură pentru copii.

Odată ce un copil înțelege structura poveștii, aceasta îi susține capacitatea de a face predicții și de a înțelege alte povești pe care le citește.

6.Poveștile dezvoltă imaginația unui copil

Nu cred că există copil care să nu fi pus în scenă în propria minte secvențe ale unei povești sau basm îndrăgit. Să își închipuie cum Fat Frumos se lupta cu Zmeul sau Jack urca pe vrejul uriaș de fasole. Poveștile ascultate de copii fără niciun indiciu vizual îi fac pe aceștia să viseze să își imagineze scene de basm în care uneori chiar ei iau parte.

„Când mă examinez pe mine și metodele mele de gândire, ajung la concluzia că darul fanteziei a însemnat mai mult pentru mine decât orice talent pentru gândirea abstractă, pozitivă.”
– Albert Einstein

7.Poveștile oferă părinților oportunități de a preda abilități de gândire critică

De ce vânătorul i-a permis Albei-ca-Zăpada să scape? Ce ai face dacă l-ai vedea pe împărat fără haine? Cum ți-ai petrece timpul singur închis într-un turn ca Raspunzel?

Acestea sunt întrebări pe care părinții pot și trebuie să le pună copiilor atunci când aceștia ascultă povești, să îi provoace să găsească soluții proiectându-se în scenariul și în pielea personajului.

Copii trebuie să își pună întrebări, este un exercițiu bun și folositor atât în privința poveștilor dar mai ales în viața reală.

8.Poveștile ne predau lecții

Ascultătorii – cei mici – învață modalități de a trata și nu de a trata pe cei care arată diferit de tine de Rățușca cea urâtă, pericolele de a vorbi cu străini în Scufița Roșie și importanța ascultării părinților tăi din Capra cu trei iezi sau Lupul și cei 7 iezi

Toate poveștile ne învață o lecție de viață, ce se poate întâmpla într-un anumit scenariu sau care este alegerea corectă într-o anumită situație. Pentru copii e mult mai ușor să învețe aceste lecții din povești.

și mai mult

9. Poveștile aprind pasiunea pentru citit

Știu că am promis 8 motive dar acesta din urmă ni s-a părut foarte important. Ascultarea poveștilor va sădi copiilor pasiunea pentru lectură și imediat ce vor descoperi tainele literelor vor începe să citească. Poveștile deschid copiilor o lumea complet noua în care au libertatea și bucuria să afle singuri din diverse texte pe care le citesc informații noi și interesante.

Așadar cred că v-am dat destule motive să citiți copiilor povești și dacă nu aveți timp abonați-vă pe platforma e-theatrum.com

bibliografie: imaginationsoup.net

Impactul poveștilor

Poveștile sunt cruciale pentru dezvoltarea imaginației copilului. Ele arată adevăruri comune lumești despre oameni și lumea din jurul lor într-o manieră simplă. Poveștile și basmele introduc sensul existenței copilului, îi arată scopuri prestabilite de oameni, învață comportamente adecvate și, mai mult, familiarizează copiii cu normele morale răsplătite de societate.

Scopul principal al acestui articol este de a oferi cititorului – parintele – informații vitale în ceea ce privește semnificația poveștilor și de a arăta impactul acestora prin prisma psihologiei.

Descrierea lumii reale combinată cu fenomene fantastice din basme îl obligă pe copil la multe reflecții și analize a unor puncte de vedere diferite. Fantezia inspirată de povești le oferă copiilor capacitatea de a prezenta efectele propriei creații prin inventarea de noi povești sau transformarea operelor literare deja cunoscute.

În general, cunoașterea copiilor despre realitate este obiectivă. Cu toate acestea, datorită imaginației, ei sunt capabili să o asimileze și să o stăpânească, adică să o înțeleagă în felul propriu. Când ascultă povești, copiii sunt adesea profund afectați de conținutul lor și, în același timp, imaginația lor se dezvoltă și capătă forme noi.

Astfel, poveștile afectează dezvoltarea emoțională, fizică și mentală a copilului. În special, se reflectă în modelarea proceselor creative inspirate de descrierile aventurilor pe care le au personajele principale ale basmelor. Prin ascultare, copiii își modifică înțelegerea operei literare care le este citită și practică abilitatea de a conecta evenimente separate. În același timp, își dezvoltă abilitățile de concentrare și atenția, ceea ce este deosebit de important pentru educație și învățare.

Imaginația este un element indispensabil al vieții fiecărui copil, deoarece îi permite să treacă granițele lumii reale; prin urmare, să se regăsește într-un moment fantastic, imaginar, la fel ca personajul preferat al copilului. În plus, ficțiunea îi învață pe copil diferența dintre bine și rău, adevăr și minciună și, datorită acestuia, copiii caută o caracteristică morală, adică dreptatea. Prin urmare, literatura pentru copii este un factor care cuprinde tot felul de experiențe ale copilului și sentimente conexe.

Poveștile sunt importante în viața tuturor și cu atât mai mult pentru viața copiilor. Aceștia dobândesc un sentiment de cine sunt prin narațiuni, povestirea lor și a celorlalți despre ceea ce li s-a întâmplat. Prin extensie, își formează identitățile prin integrarea întâmplărilor lor unice, personale de familie, cu legendele culturii.

Deoarece basmele și miturile urmăresc eroina sau eroul în timp ce trec prin perioade de întuneric spre transformare, se poate spune că aceste povești clasice codifică modele care permit restabilirea funcționării vibrante.

Poveștile pentru copii – introducerea în literatură

Literatura tradițională pentru copii – legende, mituri  și povești – oferă copiilor o mai bună înțelegere a lumii. Fiecare poveste se bazează pe o cultură, iar lumea culturii este nelimitată. Narațiunea sau citirea legendelor, miturilor și basmelor este un mod de a hrăni sufletul și umanismul copilului. Înțelegerea lumii crește pe măsură ce copiii înțeleg tradițiile culturale timpurii, învață despre cultură și citesc o varietate de mituri, învață să aprecieze cultura și arta altor oameni.

Acest lucru se datorează faptului că miturile implică fără îndoială pe scurt unele probleme pe care copilul le poate înțelege. În plus, miturile implică un comportament moral al eroilor. Astfel, copiii pot afla că este inevitabil ca cineva să lupte împotriva dificultăților vieții și că acestea pot fi depășite.

Literatura tradițională pentru copii include și personaje bune și rele. Personajele simple și bune îi permit copilului să se identifice cu binele și să respingă răul. Copilul simpatizează cu personajele care merită, „participă” la luptele sale, învățând că, deși poate întâmpina dificultăți sau poate fi respins de cineva, el / ea va fi ajutat și ghidat atunci când este nevoie.

Literatura tradițională pentru copii, în special poveștile, care se dezvoltă rapid și includ un complot dramatic și o identificare ușoară cu caracterul bun, aparține tipului de literatură care „vorbește” mai mult ascultătorilor sau cititorilor și oferă plăcere. Ei cred că mediul eroilor / eroinelor acestei literaturi este similar cu propriul mediu.

Basmul popular  este cel mai indicat tip de discurs la copii. Este un discurs reconfortant destinat narațiunii sau povestirii conceput pentru a distrage pe cineva de la orice preocupări. Treptat, cuvântul a ajuns să însemne ceea ce vrem să spunem astăzi, întrucât au fost incluse toate narațiunile imaginare menite să distreze ascultătorii și să le ducă pe ținuturile întunecate.

Poveștile – rolul educativ

Basmul sau poveste este o narațiune complet imaginară, al cărei obiectiv cheie este să satisfacă și să distreze. Lumea sa este complet fictivă, îi lipsește plauzibilul și nu se aplică nici legile naturale, nici determinismul uman. Când eroul este în pericol, el / ea este salvat de intervenția puterilor supranaturale: scenografia simbolică găsită în basme nu este descrisă în detaliu, deoarece nu este nevoie de o descriere detaliată, dacă, de exemplu, cineva știe imediat că ceva se va întâmpla în pădurea magică. Spațiul și timpul trecut sunt conturate în curând, spațiul indicând o scenă naturală și timpul, un trecut îndepărtat și evaziv. După descrierea peisajului, eroii sunt identificați imediat și conflictele se dezvoltă foarte repede.

Conflictele și acțiunile abundă în povești. Natura tradiției orale le oferă o caracteristică imperativă – îndeamnă ascultătorul, copilul, să asculte, în timp ce eroii sunt transferați rapid în acțiune și acest lucru este prezent din primele rânduri ale unei povești sau basm. Conflictele dintre personajele care reprezintă binele și cele care reprezintă răul sunt total clasice în basme. Acțiunea observată în basme a atras atenția multor cărturari. Toate basmele au un final, un început și un complot similar indiferent că sunt Basme de Fratii Grimm sau Povești de Ion Creangă

Poveștile constau în adevăruri universale și reflectă valorile perioadelor de timp și ale societăților din care sunt derivate. Multe dintre acestea au încă o valoare semnificativă, chiar și în zilele noastre. Personajele, acțiunile și recompensa lor duc la dezvoltarea problemelor morale. Binele învinge răul, dreptatea triumfă, ne-arogantul are noroc în dragoste, inteligența învinge forța fizică, în timp ce bunătatea, sârguința și munca grea duc la recompensă.

Fără necesitatea neapărată a redării unei lecții morale sau a unei interpretări, copilul descoperă în mod intuitiv semnificațiile ascunse ale poveștii, care sunt importante pentru el  la un moment dat, în funcție de stadiul psiho- dezvoltarii emoționale.

Într-un mod aproape magic, îndrăznim să spunem, basmele identifică procesele de maturare în dezvoltarea individuală a fiecărui copil și oferă un teren fertil care permite conectarea cu mediul facilitator al copilului. Deoarece poveștile se ocupă de probleme cheie și experiențe emoționale din copilărie, ele stimulează cu ușurință mecanismele de proiecție și identificare.

Inteligența emoțională și imaginația

Poveștile basmelor exprimate prin limbaj prin transfer și reprezentări simbolice, facilitează dezvoltarea gândirii simbolice, abilitățile reprezentative și procesarea mentală a evenimentelor vieții la un nivel de fantezie care formează baza dezvoltării gândirii creative și a inteligenței emoționale.

Narațiunea basmelor contribuie foarte mult la dezvoltarea imaginației creative a copiilor, care este fundamentală pentru sănătatea lor psiho-emoțională. A avea imaginație înseamnă să te bucuri de bogăția interioară, de un flux neîncetat și spontan de imagini și de a vedea lumea în întregime.

În lumea fantastică a poveștilor, unde totul se desfășoară într-un spațiu intermediar între fantezie și realitate, gândul magic al copilului găsește o ieșire adecvată. Structura basmelor le permite copiilor să se mute într-o lume de vis fără restricții.

În același timp, prin mecanismele de identificare și proiecție, copilul are capacitatea de a identifica, de a-și exprima sentimentele negative, de a acorda importanță experiențelor traumatice personale și, în cele din urmă, de a căuta și găsi un sens în viaţă.

În loc de concluzii

Rezumând, am spune că povestea este cea mai importantă formă prin care copilul învață să-și citească mintea cu limbajul imaginilor-simboluri, care este singurul limbaj care permite înțelegerea înainte de atingerea maturității mentale.

Poveștile au un rol complex în formarea copiilor ca viitori adulți, atât emoțională cât și la nivel de interacțiune socială cu mediul. Ele stabilesc valori morale după care viitorul adult se va ghida și trag o linie clară între bine și rău, adevăr și mincinuă și felul în care acești termeni sunt definiți de fiecare mai târziu.

Cu toate acestea, este necesar să ne amintim că doar poveștile nu pot răspunde pe deplin nevoilor multidimensionale ale copiilor, indiferent dacă acestea sunt sociale, educaționale, emoționale, cognitive sau biologice.

Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului tău oferă-i povești online    sau chiar spectacole de teatru online pentru copii

Bibliografie:

1. M. McDowell (2013). “Fiction for children and adult: Some essential differences,” Children’ s Literature in Education.

2. R. Lukens (2015). A Critical Handbook of Children’s Literature, HarperCollins College Publishers, New York.

3. Journal of Advances and Scholarly Researches in Allied Education [JASRAE] (Vol:15/ Issue: 12)
DOI: 10.29070/JASRAE

4. The Effect of Fairy Tales On The Development Of Preschool Children’s Imagination

sursa foto:School photo created by freepik – www.freepik.com

Poveștile pentru copii cu animale, au întotdeauna un farmec aparte. Acestea personifică fie animale domestice fie animale sălbatice pentru a întruchipa personaje de trec prin diverse întâmplări ce de obicei se termină cu o învățătură , o concluzie  din care copii trag învățăminte.

Poveștile pentru copii cu animale fac mai accesibilă istorisirea iar copii sunt mult mai captivați de aventurile unui motan, cocos sau ied pentru că pe de o parte copii se identifică cu acel animal și pe de altă parte poveste e mult mai incitantă atunci animalul din istorisire face lucruri ne mai văzute.

Măgar, cal, cocoș, motan, iepure sau leu – toate prind în poveștile pentru copii viață și dobândesc abilități fantastice ce incită imaginația copiilor dar își folosesc și abilitățile personale, unice pentru a trece cu bine prin diverse încercări pe care trebuie să le treacă cu bine.

Vă propunem așadar 10 povești pentru copii cu animale pe care aceștia le pot viziona sau asculta seara înainte de culcare.

1.Prieteșugul dintre șoarece și pisică

O poveste cu tâlc de Frații Grimm despre încercarea soarecelui și a pisicii de a trăi împreună ca prieteni. O poveste ideală pentru adormit copii în lectura marelui actor Victor Rebengiuc. O poveste cu animale de ținut minte.

2. Ursul păcălit de vulpe

Celebra poveste Ursul Păcălit de vulpe de Ion Creangă în lectura lui Marian Negrescu. O poveste de seară pentru copii despre cum a rămas ursul fără coadă, păcălit fiind de vulpea cea șireată.

3.Capra cu trei iezi

O altă poveste foarte îndrăgită de copii a lui Ion Creangă. Povestea este pusă în scenă într-un spectacol de teatru de păpuși de Teatrul Așchiuță din Iași.

Într-o căsuța în pădure trăiau fericiți mama capră și cei trei iezișori ! Capra pleacă în pădure să aducă mâncare lăsând iezii singuri! Îi povățuiește să nu deschisă nimănui iar pentru a o recunoaște doar pe ea le va cânta un cântec !

4.Cei trei purceluși

O poveste pusă într-un spectacol de teatru de păpuși pe care copii îl vor urmări cu sufletul la gură. Povestea celor trei purceluși ce vor trebui să îl înfrunte pe lup. O poveste nemuritoare de Frații Grimm. Un muzical cu păpuşi, plin de culoare şi de voioşie, în care chiar lupul, cât ar părea de fioros, se pricepe la cântat şi crede ca e artist adevărat!

5.De ce nu a scăpat lupul de purici

O poveste pentru copii, scurtă , de seară în lectura lui Marian Negrescu. Află de ce nu a reușit lupul să scape de purici

6.Punguța cu doi bani

Punguța cu doi bani este o poveste scrisă de Ion Creangă, a cărei ediție originală a fost publicată pentru prima oară în „Convorbiri literare” nr. 10 din 1 ianuarie 1876.

„Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi îşi perdu răbdarea şi zise: …”

Vezi și spectacolul de teatru de păpuși

7.Muzicanții din Bremen

Muzicanții din Bremen este un basm de Fratii Grimm despre niste animale de casa ce pornesc într-o calatorie plina de peripetii  spre Bremen.

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nici o treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea nici un rost să strice pe el bunătate de nutreţ.

Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen.

Ascultă povestea sau vezi spectacolul de teatru de păpuși

8. Motanul încălțat

O poveste nemuritoare, foarte îndrăgită de copii, scrisă de Charles Perrault. Un spectacol de teatru  pentru copii după celebra poveste a motanului năzdrăvan.

S-a întâmplat odată ca trei feciori de morar să primească moştenire după moartea tatălui lor o moară, un măgar şi un motan. Moara i-a rămas celui mai vârstnic dintre feciori, măgarul mijlociului, iar motanul mezinului.

„Ce folos de la un motan?” gândi, amărât, mezinul. Fraţii mei vor putea să-şi câştige pâinea cu uşurinţă, dar eu voi muri de foame…

9.Judecata vulpii

Judecata vulpii este o poveste cu tâlc de Petre Ispirescu din volumul Povești morale. Aceasta e o poveste plină de învățăminte pentru cei mici, ideală pentru seară în lectura lui Marian Negrescu

10. Rățușca cea urâtă

O poveste minunată de Hans Christian Andersen despre acceptarea celorlați așa cum sunt , despre toleranță, iubirea de mamă și faptul că aparențele înșeală.

Vrei să vezi mai multe povești pentru copii cu animale? Vezi AICI

Poveștile pentru copii cu animale sunt foarte îndrăgite de copii și în același timp educative. Animalele prind viață în aceste povești învățându-i pe cei mici mici lecții de viață, modele de comportament în societate sau exemplul faptelor bune sau rele.

Sursa foto:Tree vector created by brgfx – www.freepik.com

Încă de la apariția radioului în anii ’30, poveștile audio au fascinat copiii. Mulți dintre noi, părinți trecuți acum de 40 de ani au ascultat la radio emisiunile pentru copii ale Radioului National, ca pe unul din cele mai frumoase momente de seara, mai ales că, în acea perioadă, anii comunismului, programul la TV nu era foarte ofertant cu emisiuni pentru copii.

Desenele animate au cu siguranță farmecul lor și sunt mult mai îndrăgite de copii. Fascinația culorilor, a desenelor bine realizate și a multitudinii de efecte artistice sunt cu siguranță atuuri ale poveștilor puse în scenarii de desene animate.

Totuși, sunt poveștile puse în desene animate mai utile educației copiilor decât poveștile audio?

Există printre pedagogi și specialiști în psihologia copiilor diverse păreri și, fără a avea prenteția unei analize știintifice vom încerca să analizăm avantajele și dezavantajele poveștilor audio și a poveștilor puse în desene animate.

Imaginația

Atuu de necontestat al poveștilor audio îl reprezintă imaginația pe care acestea o declansează copiilor. Copiii care ascultă un povestitor își vor forma propria poveste în minte, pe baza mai multor factori determinați de atmosfera creată de povestea audio.

Povestitorul joacă aici un rol esențial aici. Talentul acestuia, inflexiunile vocii, eventualele efecte sonore vor crea o atmosferă fertilă dezvoltării imaginației copiilor.

Copiii își vor imagina cum arată personajele pe baza detaliilor pe care le primesc de la povestitor, felul în care sunt îmbrăcate acestea, trăsături fizice și atitudini sau gesturi. Astfel, personajele unei povești audio sunt diferite pentru fiecare copil. pentru că sunt trecute prin propriul filtru al imaginației.

Prin comparați,e desenele animate oferă deja un personaj cu mai toate trăsăturile definite. Aici copiii primesc totul de-a gata și tot ceea ce trebuie să facă este doar să urmărească pesonajul în derularea acțiunii.

Exercițiul de imaginație la care sunt supuși copiii când ascultă sau vad un povestitor spunând o poveste, fie ea audio sau video, este mult mai complex decât am crede. În acest exercițiu, copiii au tendința de a aduce propriile experiențe care să completeze povestea. Vor adauga elemente din viața reală, amestecându-le cu elemente fantastice închipuite sau sugerate de alte filme, povești sau întâmplări și își vor crea propria lor lume de poveste, propriul decor imaginar, în care povestea va evolua în mintea lor.

Stimularea imaginației copiilor, mai ales la vârste fragede îi face pe aceștia să devină originali, să aibă curajul să viseze și să nu le fie teamă să își exprime ideile.

Poveștile audio – exercițiu de atenție

Atât poveștile audio cât și desenele animate necesită un anumit grad de atenție din partea copiilor. Dacă desenele animate îi țin pe cei mici lipiți de  ecran, fie că este televizor, calculator sau telefon, poveștile audio apelează doar la un singur simț.

Marele avantaj al poveștilor audio este, ca și la radio, faptul că în timp ce ascultă o poveste, un copil se poate juca. Specialiștii în comportamentul copiilor au observat că, în timp ce aceștia ascultă o poveste au tendința să o pună în scenă cu jucăriile pe care le au la îndemână și apoi să rejoace scene din poveste chiar dacă nu mai ascultă povestea.

Exercițiul de atenție al poveștilor audio sau video va fi pentru copii foarte benefic mai târziu, atât pentru învățarea și asimilarea în timpul școlii, dar și ca interlocutori în viața profesională.

Desenele animate, pe de altă parte necesită întreaga atenție a copilului, inclusiv cea vizuală, mai ales pentru că presupun imagini în miscare. Acest lucru obosește atât ochii, cât și mintea copilului.

Sensibilitatea temporală și rezoluția vederii umane variază în funcție de tipul și caracteristicile stimulului vizual și diferă între indivizi. Sistemul vizual uman poate procesa 10 până la 12 imagini pe secundă și le poate percepe individual, în timp ce rate mai mari sunt percepute ca mișcare.

Lumina modulată (cum ar fi un ecran de computer) este percepută ca stabilă de majoritatea participanților la studiu atunci când rata este mai mare de 50 Hz.

Filmele conțin în mod normal 24 de cadre pe secundă dar în cazul desenelor animate acestea se reduc la 12 sau chiar 10 sau 8 din considerente de buget, atunci cand sunt desenate de mână.

 Copierea comportamentului

Una din caracteristicile comportamentale ale vizionării desenelor animate de către copii este copierea comportamentului personajelor favorite.

Rezultatele indică faptul că acei copii care urmăresc desene animate arată un nivel ridicat de dobândire a limbajului și dezvoltare cognitivă, dar prezintă, de asemenea, un comportament agresiv și violent cu frații și prietenii lor, uneori.  Conținutul desenului animat îi afectează și în dobândirea altor valori morale și sociale.( sursa studiului)

Așadar atenție mare, părinți, la ce anume se uită copiii online, mai ales că, acum foarte mult conținut animat inadecvat copiilor este disponibil public pe internet. Controlul permanent al conținutului pe care copilul îl vizionează este cea mai bună soluție de limitare a expunerii acestuia la conținut inadecvat care poate părea inofensiv la prima vedere.

O poveste audio sau video citită sau spusă de un povestitor – actor profesionist, nu expune copilul în niciun fel riscului de a deprinde comportamente violente, agresive cu cei din jur.

Poveștile video de pe platforma e-theatrum sunt selectate cu atenție pentru a oferi copiilor experiențe plăcute și un confort psihic care să nu îi afecteze ci din contră să îi relaxeze.

Poveștile audio dezvoltă empatia

Uneori este mult mai ușor să ne uităm la propriile noastre acțiuni prin prisma personajelor fictive dintr-o carte. Dacă protagonistul se confruntă cu dificultăți cu ceva din viața lor, putem adesea să ne raportăm și să ne gândim la propriile provocări și cum să le facem față. Ei bine, este la fel cu copiii mici – doar și mai important. Dr. Alan Mendelsohn, profesor asociat de pediatrie la Școala de Medicină a Universității din New York, spune:

„… copiii au ocazia să se gândească la personaje, să se gândească la sentimentele acelor personaje. Ei învață să folosească cuvinte pentru a descrie sentimente altfel dificile și acest lucru le permite să-și controleze mai bine comportamentul atunci când au sentimente provocatoare, cum ar fi furia sau tristețea. ”

În cazul desenelor animate, sentimentele sunt oarecum deja induse, personajul având propriul comportament pe care îl transmite prin acțiunile sale – vizibile.

Poveștile dezvoltă vocabularul

Sincer, cine nu și-ar dori ca micuțul lor să lase întâmplător un cuvânt ca „lăsa moștenire” în conversație pe o masă plină de socrii uimiți? OK, nu putem garanta această situație, dar un studiu efectuat la Rhode Island Hospital a constatat că bebelușii cărora li se citea în mod regulat aveau un vocabular „receptiv” mai mare decât bebelușii carora nu li se citea, ceea ce înseamnă că înțelegeau mai multe cuvinte. Și, odată ce scot aceste cuvinte, știm cu toții că cei mici nu se opresc să repete noile lor cuvinte preferate de mai multe ori.

Poveștile sunt scrise de oameni de litere, ce folosesc un vocabular bogat, dar adecvat în același timp vârstei audienței. Și totuși în cazul în care copilul nu întelege anumite cuvinte, fie că sunt regionalisme sau arhaisme, acesta va cauta să afle. Își va întreba părinții, bunicii sau profesorii sau va căuta pe internet.

Vocabularul din desenele animate este deseori destul de sărac, chiar dacă acestea sunt adaptări ale unor povești celebre cu un vocabular bogat. În cazul desenelor animate accentul se pune pe acțiune – imagini în mișcare, dar în cazul poveștilor audio vocabularul este cel care dă sarea și piperul narațiunii.

Poveștile audio stimulează dialogul

Pentru a forma copilului obiceiul de a asculta poveștile, începe prin a le asculta împreuna.

Ar putea părea frustrant la început dacă copilul tău se distrage ușor și continuă să întrerupă povestea cu întrebări. Dar realizează că aceasta este de fapt o oportunitate excelentă pentru a-i ajuta să lege povestea cu lumea exterioară, astfel încât să poată înțelege mai bine ce se întâmplă. Păstrați-i implicați și atenți, raportându-l la evenimentele recente: „Da, îi plac puii! Îți amintești cățelul acela pe care l-am văzut ieri în parc?”

În loc de concluzii

Nu ne-am propus în acest articol să infierăm desenele animate, acestea au rolul lor în educația modernă a unui copil, așa cum și poveștile audio îl au. Ascultatul poveștilor audio sau video aduce cu siguranță numeroase beneficii educației copilului. Aceasta este o experiență unică, ce îi va îmbogăți vocabularul, îi va dezvolta puterea de empatie și îi va stimula imaginația.

Dacă povestitorul este un actor talentat acesta îi va deschide copilului apetitul pentru teatru și artă dramatică și îi va stimula nevoie de lectură.

Te invităm, așadar, să asculți împreuna cu copilul tău povești online sau să vizionezi spectacole de teatru pentru copii.

Ioan Slavici  scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent al Academiei Române s-a născut în Șiria astăzi județul Arad pe 18 ianuarie 1848.

Opera literară a lui Ioan Slavici a fost influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statutul lor social, în cele mai mici detalii.

Scurtă biografie

Ioan Slavici își face debutul în Convorbiri literare cu Fata de birău (comedie) în anul 1871 la îndemnul lui Eminescu. În vara, împreuna cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.

La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.

În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Române. Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul “Luvru”. În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

Ioan Slavici este considerat , alături de Ion Creangă, un pilon al prozei românești moderne, respectiv ale romanului.

Opera

Opera lui Ioan Slavici cuprinde  – comedii și drame istorice dar operele literare ce l-au consacrat sunt povestile nuvelel și romanele sale. Deși a scris și memorii aceste nu sunt considerate de o certă valoare literară. Cel mai cunoscut roman al să este Mara publicat în 1894.

Dintre nuvele, Moara cu noroc, Popa Tanda și Pădureanca sunt considerate de către criticii literari ca fiind cele mai valoroase.

Poveștile lui Ioan Slavici sunt alături de cele ale lui Ion Creangă o frescă detaliată a vieții satului românesc împletită cu mitologia și credințele populare.

Poveștile lui Ioan Slavici

Ioan Slavicia scris câteva povești ce au încâtat copii dar și adulții timp de decenii. Printre personajele sale celebre se  află Păcală, personaj ce se regăsește și în opera altor autori. Câteva din poveștile sale au fost transpuse în film și piese de teatru pentru copii contribuind astfel la popularizare operei lui Ioan Slavici în rândul copiilor.

Doi feți cu stea în frunte

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.

Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui…

Vezi povestea

Boierul și Păcală

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:…

Păcală în satul lui

I se urâse şi lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară, – vorbă scurtă, – să se astâmpere odată.

Şi fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise…

Vezi povestea lui Păcală în satul lui

Spaima zmeilor

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

Aveau însă şi oamenii aceştia o mare şi nesecată mâhnire-n sufletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, şi fără de copii viaţa, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar…

Limir-Împărat

A fost ce-a fost… a fost odată o văduvă care avea o fată, Lia, şi văduva era săracă de nu mai ştia cum să-şi înnoade zdrenţele, iar Lia, fata ei, se făcuse harnică de creşteau flori pe unde-i călca piciorul şi da muguri lemnul uscat când ea punea mâna pe el.

Dimineţile, când se deştepta din somn, văduva suspina din greu, căci nopţile o visa totdeauna pe fata ei voioasă şi fericită înconjurată de bogăţii şi gătită ca o împărăteasă, şi grea mâhnire o coprindea când o vedea săracă…

Acultă povestea

Zâna Zorilor

A fost odată un împărat, – un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte.

Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul…

Stan Bolovan

Au fost odată, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, şi muierea lui. Ea era tristă mereu şi degeaba încerca soţul ei să afle de ce, că ea nu voia să-i spună, căci, zicea ea, avea să fie şi el trist dacă află. Dar Stan nu se lăsă şi pînă la urmă ea îi spuse că e suparată că nu au copii şi, într-adevăr, omul se întristă şi el. Într-o bună zi, sosiră la ei în casă Domnul Iisus Cristos şi Sfântul Petru…

Vezi povestea Stan Bolovan

Ileana cea şireată

A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie şi mai frumoasă, iar cea mai tânără, Ileana, atâta de frumoasă încât şi Sfântul Soare se oprea în cale ca s-o vadă şi să se desfăteze de frumuseţea ei.

Într-o zi împăratul primi carte şi veste de la vecinul său împărat mare şi puternic, cum că, iaca, nu e bine, şi are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii ţării şi…

Floriţa din codru

În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa. Fata asta nu era însă fiica crâşmăriţei, şi crâşmăriţă nu era mama fetei: fata era fată fără părinţi, şi crâşmăriţă maică de suflet a fetei… Cine să fi fost părinţii fetei chiar nici cei mai bătrâni şi mai cu sfat oameni nu pot s-o spună; asta nimeni n-a putut s-o înţeleagă… într-o bună dimineaţă, crâşmarul s-a dus după…

Vezi povestea 

Rodul tainic

A fost odată un împărat, şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

Era, se vede, pe acolo, prin înălţimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ţinea doar să afle…

Împăratul șerpilor

A fost odată un şarpe care nu era şarpe ca toţi şerpii, ci fusese cândva om falnic, frumos, dar viclean. Pentru că minţise multe fete de împărat, a fost blestemat să se transforme în împăratul şerpilor, să aibă palat în mijlocul unei insule depărtate – palat de altfel plin cu toate minunăţiile – dar să rămână şarpe până când o fată frumoasă şi nevinovată va dori să-i fie soţie. Iar dacă nu voia, fata aceea, ademenită să vină la palatul şarpelui, rămânea prizonieră a acestuia, slujnică…

Poveștile lui Ioan Slavici rămân o operă importantă ce vor delecta și inspira copii generații înainte.