E-theatrum
  • Tip:
  • Gen:
  • Durată:
  • Categorie:
  • Medie opinie:
Meniu
Autentificare
Abonează-te!
  • Spectacole
  • Povești
  • Spectacole Copii
  • Hektomeron
  • În curând
  • Tip:
  • Gen:
  • Durată:
  • Categorie:
  • Medie opinie:
  • Spectacole
  • Povești
  • Spectacole Copii
  • Hektomeron
  • În curând

Blog

Ioan Slavici povestile satului românesc

Ioan Slavici – poveștile satului românesc

Ioan Slavici  scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent al Academiei Române s-a născut în Șiria astăzi județul Arad pe 18 ianuarie 1848.

Opera literară a lui Ioan Slavici a fost influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statutul lor social, în cele mai mici detalii.

Scurtă biografie

Ioan Slavici își face debutul în Convorbiri literare cu Fata de birău (comedie) în anul 1871 la îndemnul lui Eminescu. În vara, împreuna cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.

La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.

În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Române. Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul “Luvru”. În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

Ioan Slavici este considerat , alături de Ion Creangă, un pilon al prozei românești moderne, respectiv ale romanului.

Opera

Opera lui Ioan Slavici cuprinde  – comedii și drame istorice dar operele literare ce l-au consacrat sunt povestile nuvelel și romanele sale. Deși a scris și memorii aceste nu sunt considerate de o certă valoare literară. Cel mai cunoscut roman al să este Mara publicat în 1894.

Dintre nuvele, Moara cu noroc, Popa Tanda și Pădureanca sunt considerate de către criticii literari ca fiind cele mai valoroase.

Poveștile lui Ioan Slavici sunt alături de cele ale lui Ion Creangă o frescă detaliată a vieții satului românesc împletită cu mitologia și credințele populare.

Poveștile lui Ioan Slavici

Ioan Slavicia scris câteva povești ce au încâtat copii dar și adulții timp de decenii. Printre personajele sale celebre se  află Păcală, personaj ce se regăsește și în opera altor autori. Câteva din poveștile sale au fost transpuse în film și piese de teatru pentru copii contribuind astfel la popularizare operei lui Ioan Slavici în rândul copiilor.

Doi feți cu stea în frunte

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.

Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui…

Vezi povestea

Boierul și Păcală

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:…

Păcală în satul lui

I se urâse şi lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară, – vorbă scurtă, – să se astâmpere odată.

Şi fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise…

Vezi povestea lui Păcală în satul lui

Spaima zmeilor

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

Aveau însă şi oamenii aceştia o mare şi nesecată mâhnire-n sufletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, şi fără de copii viaţa, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar…

Limir-Împărat

A fost ce-a fost… a fost odată o văduvă care avea o fată, Lia, şi văduva era săracă de nu mai ştia cum să-şi înnoade zdrenţele, iar Lia, fata ei, se făcuse harnică de creşteau flori pe unde-i călca piciorul şi da muguri lemnul uscat când ea punea mâna pe el.

Dimineţile, când se deştepta din somn, văduva suspina din greu, căci nopţile o visa totdeauna pe fata ei voioasă şi fericită înconjurată de bogăţii şi gătită ca o împărăteasă, şi grea mâhnire o coprindea când o vedea săracă…

Acultă povestea

Zâna Zorilor

A fost odată un împărat, – un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte.

Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul…

Stan Bolovan

Au fost odată, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, şi muierea lui. Ea era tristă mereu şi degeaba încerca soţul ei să afle de ce, că ea nu voia să-i spună, căci, zicea ea, avea să fie şi el trist dacă află. Dar Stan nu se lăsă şi pînă la urmă ea îi spuse că e suparată că nu au copii şi, într-adevăr, omul se întristă şi el. Într-o bună zi, sosiră la ei în casă Domnul Iisus Cristos şi Sfântul Petru…

Vezi povestea Stan Bolovan

Ileana cea şireată

A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie şi mai frumoasă, iar cea mai tânără, Ileana, atâta de frumoasă încât şi Sfântul Soare se oprea în cale ca s-o vadă şi să se desfăteze de frumuseţea ei.

Într-o zi împăratul primi carte şi veste de la vecinul său împărat mare şi puternic, cum că, iaca, nu e bine, şi are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii ţării şi…

Floriţa din codru

În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa. Fata asta nu era însă fiica crâşmăriţei, şi crâşmăriţă nu era mama fetei: fata era fată fără părinţi, şi crâşmăriţă maică de suflet a fetei… Cine să fi fost părinţii fetei chiar nici cei mai bătrâni şi mai cu sfat oameni nu pot s-o spună; asta nimeni n-a putut s-o înţeleagă… într-o bună dimineaţă, crâşmarul s-a dus după…

Vezi povestea 

Rodul tainic

A fost odată un împărat, şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

Era, se vede, pe acolo, prin înălţimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ţinea doar să afle…

Împăratul șerpilor

A fost odată un şarpe care nu era şarpe ca toţi şerpii, ci fusese cândva om falnic, frumos, dar viclean. Pentru că minţise multe fete de împărat, a fost blestemat să se transforme în împăratul şerpilor, să aibă palat în mijlocul unei insule depărtate – palat de altfel plin cu toate minunăţiile – dar să rămână şarpe până când o fată frumoasă şi nevinovată va dori să-i fie soţie. Iar dacă nu voia, fata aceea, ademenită să vină la palatul şarpelui, rămânea prizonieră a acestuia, slujnică…

Poveștile lui Ioan Slavici rămân o operă importantă ce vor delecta și inspira copii generații înainte.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Urmărește-ne pe Facebook

e-Theatrum

Recent Posts

  • Istoria teatrului românesc – Constantin Nottara
  • Psihologia poveștilor
  • Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea
  • Teatru de păpuși un instrument educațional unic. Beneficiile pentru educația copiilor
  • Povești de adormit copiii – de ce sunt importante