Blog

Poveşti de Hans Christian Andersen este o binecunoscută colecție de  basme și povești a unuia din cei mai renumiți scriitori danezi și probabil cel mai cunoscut autor de povești pentru copii, alături de Frații Grimm.

Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen (1805 – 1875 ) a fost un scriitor și poet danez, celebru pentru basmele și poveștile sale. Printre cele mai cunoscute și îndrăgite povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Prințesa și bobul de mazăre”, „Soldatul de plumb”, „Fata din soc”, „Fetița cu chibrituri”, „Florile micuței Ida” și „Rățușca cea urâtă”.

În timpul vieții Andersen a fost celebrat de casa regală a Danemarcei și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Poveștile sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume și să fascineze generații de copii.

Încă din copilărie Hans Christian Andersen a manifestat o înclinare spre literatură și teatru. Și-a construit singur un teatru de păpuși și punea în scenă piesele lui  Ludvig Holkberg și William Shakespeare.

În 1816 tatăl său a murit și astfel Andersen va trebui să se întrețină singur, lucrând ca ucenic la diverși meșteșugari tesătoriși croitori. Mai târziu a lucrat într-o fabrică de țigări unde colegii îl umileau spunând că este fată din cauza vocii sale subțiri.

La paisprezece ani Andersen s-a mutat la Copenhaga, căutând de lucru ca actor la teatru. Vocea lui plăcută de soprană l-a ajutat să se angajeze la Teatrul Regal Danez, carieră întreruptă la scurt timp după ce vocea i s-a schimbat. Recomandat fiind de un coleg de la teatru drept poet, Andersen a luat în serios acest lucru și a început să se concentreze asupra scrisului.

Perioada petrecută în scoală nu a fost una foarte fericită pentru viitorul scriitor, el amintindu-și cu tristețe despre acel episod din viață. Jonas Collins a  fost cel care l-a trimis pe Andersen la Școala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile. Înainte de a fi admis la Școala secundară el reușise deja să publice prima sa poveste „Fantoma de la mormântul lui Palnatoke”. Perioada de școală a fost dificilă pentru tânărul Andersen și pentru că acesta era dislexic și trebuia să facă eforturi mari pentru a învăța.

Cu toate acestea scriitorul  a învățat să vorbească aproape fluent engleza și germana, precum și limbile scandinave.

Opera

În 1829, Andersen a înregistrat un succes considerabil cu o povestire intitulată „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”. În aceeași perioadă el a publicat atât o farsă, cât și o colecție de poeme. Totuși perioadă  de început a scriitorului a fost relativ slabă.

În 1833 Andersen primește o bursă de călătorie din partea regelui Danemarcei, făcând astfel una dintre primele sale lungi călătorii prin Europa. La Le Locle, în Jura, el a scris „Agnete și tritonul” iar în octombrie 1834 ajunge la Roma. Primul roman al lui Andersen, „Improvizatorul”, a fost publicat la începutul anului 1835 și a devenit un mare succes relativ repede.

Poveștile lui Hans Christian Andersen

În  1835  Hans Christian Andersen a publicat primul fascicul al poveștilor sale care vor deveni celebre și îl vor face cunoscut în întreaga lume. În anii următori scriitorul va completa acest prim volum cu noi povești ce au fost publicate în 1836 și 1837. Volumul de povești nu a avut însă succes imediat, contemporanii săi neapreciind la acel moment poveștile sale, acest prim volum vânzându-se greu. Cu toate acestea Andersen se bucura de mult mai  mult succes cu două romane publicate în aceeași perioadă: „O.T.” și „Doar un lăutar”.

Faima poveștilor sale a crescut constant primul volum fiind urmat o a doua serie  în 1838 și o a treia în 1845. Andersen era acum celebru în întreaga Europă, deși în Danemarca încă nu se bucura de același succes.

Andersen și România – jurnalele de Călătorie

În 1841 scriitorul face o călătorie în Turcia și se întoarce acasă prin Dobrogea urmând cursul Dunării în amonte. La Orșova rămâne un timp în carantină unde scrie Femeia Valahă pe care o publică ceva mai târziu în volumul Bazarul unui poet. În 1851 Andersen a publicat cu mare fast în Suedia, un volum cu schițe de călătorie. Un călător împătimit, Andersen a mai publicat și alte jurnale de călătorie cum ar fi „Imaginile posomorâte ale unei călătorii la Harz”, „Bazarul unui poet”, „În Spania”, „O vizită în Portugalia în 1866”  și altele. Unele jurnale, cum ar fi „În Suedia”, conțin chiar și povești.

În 1847 scriitorul face prima sa călătorie în Anglia, prilej cu care îl întâlnește pe Charles Dickens, pe atunci de departe cel mai celebru scriitor britanic în viață. Andersen a considerat această întâlnire drept un mare privilegiu, dar din păcate relațiile dintre cei doi s-au întrerupt brusc după o a doua călătorie a lui Andersen în Anglia.

În 1875 Hans Christian Andersen moare, după o perioadă grea de suferință în urma unui accident casnic în care s-a rănit. Criticul Georg Brandes l-a întrebat pe Andersen dacă intenționa să-și scrie biografia. El a răspuns că este deja scrisă în „Rățușca cea urâtă”.

Povești de Hans Christian Andersen

Printre cele mai cunoscute povești pe care scriitorul ni le-a lăsat și care s-au bucurat de un enorm succes în rândul copiilor dar și al părinților ar fi:

• Prințesa și bobul de mazăre (cunoscută și ca Adevărata prințesă) – 1835
• Degețica – 1835
• Cutia cu iască – 1835
• Mica sirenă – 1836
• Hainele cele noi ale împăratului – 1837
• Lebedele – 1838
• Soldățelul de plumb – 1838
• Turma de porci – 1841
• Ole-Lukøie – darul– 1844
• Privighetoarea – 1844
• Rățușca cea urâtă – 1844
• Clopotul – 1845
• Pantofiorii cei roșii – 1845
• Crăiasa zăpezii – 1845
• Familia fericită – 1847
• Micul Tuk – 1847
• Casa Veche – 1847
• Umbra – 1847
• Povestea unei mame – 1847
• Fetița cu chibriturile – 1848
• Este foarte adevarat! – 1852

Prea încrezător, copleșit permanent, înzestrat cu sentimentul romantismului despre groaza și frumusețea lumii, Andersen era extrem de defectuos, dar chiar și acele defecte aveau un mod de a lucra în favoarea sa. Anumiți critici au remarcat aroma postmodernă a basmelor sale de mai târziu, dar Andersen însuși pare unic, modern într-un mod pe care mulți dintre contemporanii săi, mai dispuși să adere la convențiile sociale din vremea lor, nu-l mai fac.