„Timpurile pandemice sînt, la Coman și Afrim, nu o cauză, ci un turnesol, un potențator al crizelor personale, generator de gesturi și soluții contextuale – sînt legături mincinoase cărora pandemia le accelerează disoluția..” – Iulia Popovici
Doua planuri distincte ce evoluează paralel, dar care se intercondiţionează: unul al tragediei războiului şi altul al dramei psihologice a personajului principal.
Un afacerist curtenitor își face planuri să plece într-o călătorie de afaceri, dar fără să-i dea de știre, soția sa îi invită pe prietenii soțului ei să petreacă weekendul în casa lor.
Din primele minute ale spectacolului, Hamlet, prințul Danemarcei te poartă prin gesturi bine țintite direct în inima poveștii. Un personaj contemporan, despovărat de aura eroică sau vindicativă, lucid și sensibil.
Sub o formă sau alta, oricât de mare este progresul umanității la distanță de aproape două secole, oamenii rămân aceiași, fiind mereu canalizați pe satisfacerea intereselor egoiste
