Nu este copil să nu fi auzit măcar una din poveștile lui Ion Creangă chiar înainte să știe să citească. Cu toții am ascultat povești spuse de părinți sau bunici înainte de culcare visând la lumea de basm din Harap Alb sau  stând cu sufletul la gură, ascultând Capra cu trei iezi.

Lumea poveștilor lui Ion Creangă este lumea copilăriei poporului român, a personajelor din folclor ce au devenit prietenii de joacă și aventuri a generații întregi de copii.

Poveştilor satului românesc

Poveștile lui Ion Creanga deschid copiilor o lume de basm ce își are rădăcinile în viața satului românesc de la sfârșitul secolului 19  privită prin ochii copilului Nica și transpusă în text de scriitorul Ion Creanga de mai târziu. De la Capra cu trei iezi la Harap Alb si Ivan Turbinca toate basmele lui Ion Creanga au ca sursa de inspirație viața țăranilor români din Moldova din perioada copilariei scriitorului. Povestile lui Ion Creanga nu surprind doar obiceiurile satului românesc ci si filozofia de viața a țaranilor, felul în care ei vad și judecă lumea, principii de viața sanatoase imbinate cu credințe populare de origine creștina si precreștina.

Povestile lui Ion Creanga creeaza o lume noua desprinsa din lumea satului dar diferita de aceasta în multe privinte, mult mai aplecată spre fantastic și basm.

Personaje precum Statul-Palma-Barba-Cot, Strambă-Lemne deprinse din mitologia populara româneasca arată dimensiunea imaginație și a fantasticului din viața de familie a satului românesc.

Personajele poveștilor lui  Ion Creangă

Flamanzila, Setila si Ochila sunt de asemenea inspirați din folclorului românesc cu defecte umane exacerbate, dar folosite de aceasta dată în slujba binelui.   Ochilă este spre deosebire de ceilalți un personaj mitologic inspirat din mitologia greaca ce probabil a influențat folclorul românesc.

Păsari-Lați-Lungilă, este în întregime creația lui Creanga, înfațișarea și isprăvile acestuia ne duc mai degraba cu gândul spre super eroii din benzile desenate moderne. Cu siguranța că aceste făpturi  miraculoase  au existau în folclor sub diferite forme, Creangă dându-le o consistența literara si înscriindu-i oficial în lista eroilor poveștilor românești.

Dincolo de aceste personaje fantastice, marea majoritate a personajelor poveștilor lui Ion Creanga sunt obisnuite: baba, moșneagul, fata babei, cocoșul, iezii, capra, lupul sau vulpea. Toate sunt prezențe cotidiene ale vieții satului românesc dar dăruite de autor cu atribute fantastice, de poveste.

O altă categorie de personaje din poveștile lui Creanga sunt cele de inspirație religioasă: dracii, moartea, Sfânta Vineri, Sf. Petru. Aceștia întruchipează atât personaje negative cât și pozitive fiind de asemenea zugrăviți dupa toate regulile în care se încadrau în mitologia populară.

Personajele feminine sunt de asemenea de factură populară și se comportă exact ca și membrii comunitații satului românesc chiar dacă sunt prinți, prințese sau împarați. Lipsa unor arhetipuri nobiliare în mitologia populară româneasca a facut ca aceste personaje nobile să nu fie nimic altceva decât niște țărani, cu bun simț și cu frică de Dumnezeu cum spune chiar autorul.

Toate personajele din poveștile lui Creangă împartășesc valorile morale și spirituale ale satului românesc, făcând din aceastea personaje pur românești diferite de cele din basmele Fratilor Grimm sau ale lui  H. C. Andersen.

Dincolo de valoarea literară a poveștilor lui Ion Creangă va rămâne impactul pe care acestea le au asupra copiilor. Spre deosebire de poveștile Frațilot Grimm care inițial erau scrise pentru adulți, conținând și scene grotești sau chiar macabre, poveștile lui Creangă sunt scrise pentru copii. De menționat aici totuși ca și în cele ale lui Creangă apar scene ceva mai dure, ca cea din Capra cu trei iezi, când  capra pune capetele iezilor în geam.

Exceptând aceste scene poveștile lui Creanga sunt idilice, dintr-un tarâm în care și cei răi nu sunt chiar atât de răi și în care întotdeauna binele și morala sănătoasă înving.

Ion Creangă este cel ce pune bazele lumii fantastice inspirate de mitologia populară românească. Poveștile lui Ion Creanga sunt unice și vor deschide calea și altor scriitori români, precum Mihai Eminescu sau Petre Ispirescu să creeze sau să adapteze mituri românești în povești si chiar basme românești.

Poveștile lui Ion Creangă:

Fata babei şi fata moşneagului

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel…

Vezi spectacolul de teatru

Punguţa cu doi bani

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:

– Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.

– Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită…

Asculta povestea audio

Capra cu trei iezi

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: „Sunt cinci degete la o mână şi nu samănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:

– Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de…

Povestea lui Harap-Alb

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale

Povestea lui Stan-Păţitul

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi…

Ursul păcălit de vulpe

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.

– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu…

Asculta povestea aici      sau o alta versiune aici

Soacra cu trei nurori

Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ţinea feciorii…

Vezi spectacolul de teatru aici

Dănilă Prepeleac

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: „Tot un bou ş-o belea”. Fratele cel sărac, sărac să fie de păcate!, tot avea şi el o…

Spectacol de teatru  sau poveste

Păcală

Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

– De unde eşti, măi creştine?

– Ia din sat de la noi, răspunse Păcală…

Vezi spectacolul de teatru

Acul şi barosul

Acul: Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura.

– Iaca, mă! da de unde-ai ieşit, Pâcală?

– De unde-am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bine ceea ce faci.

– Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina…

Povestea porcului

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare…

Ivan Turbincă

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta…

Cinci pâini

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând…

Acultă povestea în lectura marelui actor Victor Rebengiuc AICI

Inul şi cămeşa

Inul:

– Ştii tu, cămeşă dragă, ce erai odată?

– Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii.

– Nu-i aşa! Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea…

Povestea unui om leneş

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitoriu, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare. Aşa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care…

Ascultă Povestea unui om leneș în lectura marelui actor Victor Rebengiuc AICI

Pupăza din tei

Mă trezește mama într-o dimineață din somn, cu vai-nevoie, zicându-mi:

– Scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui; iar vrei să te pupe cucul armenesc și să te spurce, ca să nu-ți meargă bine toată ziua ?… Căci așa ne amăgea mama cu o pupăză care-și făcea cuib, de mulți ani, într-un tei foarte bătrân și scorburos, pe coasta dealului, la moș Andrei, fratele tatei cel mai mic. Și numai ce-o auzeai vara: pu-pu-pup ! pu-pu-pup ! des-dimineață, în toate zilele, de vuia satul. Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu demâncare în țarină, la niște lingurari ce-i aveam tocmiți prășitori, tocmai în Valea-Seacă, aproape de Topolița.

Și pornind eu cu demâncarea, numai ce și aud pupăza cântând:

Vezi piesa de teatru Pupaza din Tei