Blog

Teatru de păpuși  este una din cele mai vechi forme de artă dramatică, probabil la fel de veche ca teatru jucat de actori. Tuturor ne place teatrul de păpuși fie că suntem copii, adulti sau bunici. Acest tip de spectacol dramatic are un farmec aparte ce reușește să atragă atenția copiilor într-un mod unic, să îi țină atenți pentru o perioadă lungă de timp.

Teatrul de păpuși – scurt istoric

Teatrul de păpuși este o formă foarte veche de artă dramatică, care a fost înregistrată pentru prima dată în secolul al V-lea î.Hr., în Grecia Antică. Unele forme de păpușă ar putea fi originare încă din 3000 de ani î.Hr. Teatrul de păpuși sau marionete îmbracă mai multe forme, dar toate împărtășesc procesul de animare a obiectelor neînsuflețite pentru a spune o poveste.

Există multe varietăți diferite de marionete și sunt realizate dintr-o gamă largă de materiale, în funcție de forma și de utilizarea lor. Pot fi extrem de complexe sau foarte simple în construcția lor. Cele mai simple marionete sunt marionetele  de deget, care sunt marionete minuscule care se potrivesc pe un singur deget, și marionetele din șosete, care sunt formate dintr-un șosetă și acționate prin introducerea mâinii în interior, cu deschiderea și închiderea mâinii simulând mișcarea „gurii” păpușii.

Mânuirea păpușilor este o formă de artă foarte veche, despre care se crede că își are originea în urmă cu aproximativ 4000 de ani. Păpușile au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru a anima și a comunica ideile și nevoile societăților umane.  Unii istorici susțin că acesta a apărut chiar  înaintea actorilor din teatru.

Există dovezi că acestea au fost folosite în Egipt încă din anul 2000 î.Hr. când au fost manipulate figuri de lemn acționate cu sfori pentru a efectua acțiunea frământării pâinii.

Cultura chineză a dezvoltat o formă unică a teatrului de păpuși, teatrul de umbre. Păpușile din lemn acționate de bețe erau folosite alături de o sursă de lumină pentru a proiecta umbra acestora pe un decor textil alb.

Păpușile pot fi acționate cu  un singur deget, cu toată mâna – păpuși tip mănușă, cu bețe sau vergele de metal sau cu sfori – marionetele. Probabil cea mai cunoscută marionetă din toate timpurile este Pinochio.

Teatru de păpuși în România

Bineînțeles că, nici spaţiul românesc nu a fost lipsit de  această formă de artă dramatică. Primele păpuşi-măşti jucând rolurile magico-rituale în special cu ocazia sărbătorilor religioase. Unele dintre ele sunt vii şi astăzi, însă abia mai fiind conştientizate rolul lor şi înţelesul precreştin. Prin măşti precum Capra, Cerbul, Ursul se puneau în scenă ritualurile morţii şi învierii, se invocau puteri ale naturii sau se ilustrau călătorii în lumea de dincolo şi totodată a celor iniţiatice în unviersul naturii umane.

O formă de teatru de păpuşi care se practica din secolul al XVII-lea se numea „Vicleimul“ şi a fost foarte longeviv. Deşi numele se trage de la Viflaim, adică Betleem, latura religioasă a spectacolelor dispăruse complet, din aceasta rămânând în 1715, când un călător italian descria reprezentaţia drept „una mascherata troppo scandalosa“, doar picturile care împodobeau lădiţa în care se păstrau păpuşile şi care se prefăcea în scenă.

Cele mai faimoase personaje Vasilache şi Mărioara, dădeau reprezentaţii pe gustul marelui public în bâlciuri şi la marginea oraşelor, uneori acompaniaţi de colindători cu „Steaua“ sau alte spectacole populare de esenţă religioasă („Irozii“, în care era pus în scenă de oameni mascaţi episodul biblic al uciderii pruncilor de către Irod).

În spectacolele de teatru de păpuşi erau parodiate figuri emblematice pentru societate, apucături şi erau în acelaşi timp atacate tabuuri, amendate metehne, tare umane. Pe lângă Vasilache şi Mărioara, mai apăreau personaje precum Napoleon Bonaparte – ironizat multă vreme în astfel de spectacole, groparul, turcul, cazacul, dascălul (sau popa), vânătorul, iaurgiul etc. Personajele esenţiale din viaţa oamenilor acelor vremuri erau puse în mici scenete, conflictele erau distilate sau exacerbate, fricile exorcizate prin râs, tabuurile scoase la lumină și expuse publicului.

Primul teatru de păpuşi stabil din România s-a înfiinţat la Cernăuţi, în anul 1928, iar în 1939, actriţa Lucia Calomeri a iniţiat în mânuirea păpuşilor un grup de studenţi de la Facultatea de Belle Arte din Bucureşti, grup ce va forma, după cel de-al Doilea Război Mondial, nucleul Teatrului Ţăndărică.

O altă personalitate celebră a teatrului de păpuşi românesc a fost regizoarea Margareta Niculescu, directoare timp de 30 de ani a Teatrului Ţăndărică, care în anii 80 a emigrat în Franţa, unde a înfiinţat primul institut superior de învăţământ din lume care pregăteşte  mânuitori de păpuși – marionetişti.

Imediat după cel de-al doilea război mondial se ănființează în marile centre culturale din țară teatre de păpuși mișcare fiind menită să introducă arta dramatică în rândul copiilor ca formă modernă de educație.

La 1 martie 1950, un înscris oficial consemna data de naștere a ceea ce astăzi este Teatrul „Luceafărul” Iași. Străbunicul se numea Teatrul de Păpuși de Stat Iași, iar sediul era o săliță din curtea Bisericii Catolice de-atunci, un fost cinematograf cu 200 de locuri.

Înființat, printre primele din țară,  Teatrul de Păpuși din Timișoara, actualmente Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin“, la 30 aprilie 1949, a însemnat recunoașterea oficială a unei vechi tradiții artistice. Fondatorul teatrului, doamna regizor Florica Teodoru, reunește un grup de studenți în prima formaţie de păpuşari din vestul României și prezintă mici adaptări şi dramatizări după basme și povești româneşti.

Teatrul de Păpuşi „Puck”  din Cluj Napoca a luat fiinţă în anul 1950, în cei 66 de ani de existenţă având peste 300 de premiere în cadrul celor două compartimente artistice – română şi maghiară. Multe dintre titlurile importante montate de-a lungul timpului au avut versiuni jucate atât în limba română cât şi în limba maghiară.

Teatru de păpuși și educația timpurie

Teatrul de păpuși are incontestabil un rol educațional puternic mai ale în rândul copiilor de vârste mici. Dincolo de impactul emoțional asupra micilor spectatori păpușile reprezinte modele de urmat, o formă fizică, concretă a personajelor din povești, basme sau fabule.

Teatrul de păpuși reprezintă, în ciuda vechimii sale o formă de artă dramatică ce este în același timp și un instrument educațional unic, cu o forță și un impact ce nu a putut fi egalat nici de film sau desenele animate.

Interacțiunea copilului cu păpușa este o experiență unică, pe care niciun copil nu o va uita iar învățămintele pe care  o păpușă le ”predă” copiilor sunt mult mai ușor de asimulat de către aceștia.

Urmărirea unei piese de teatru de păpuși are benefici educaționale importante pentru mici spectatori:

Încurajarea imaginației

Majoritatea spectacolelelor de teatru de păpuși sunt create după scenarii adaptate după basme sau povești. Zugrăvirea acelui târâm ireal al poveștilor într-un decor de teatru animat de păpuși incită imaginația copiilor să meargă mai departe. Acea formă concretă a poveștii ajută copii să își imagineze continuare poveștii sau versiuni ale acesteia canalizând imaginația și creativitatea celor mici.

Povești moralizatoare

Poveștile puse în scenă  de un spectacol de teatru de păpuși au de cele mai multe ori o morală, o învățătură pe care copii să o tragă la sfârșitul spectacolului. O păpușă poate preda mult mai ușor copiilor o lecție de morală, indirect, prin întâmplările prin care ea trece. Păpușa este mai aproape de copil și mânuită cu îndemânare ea prinde viață, devine prietenul copilului.

Dezvoltarea emoțională

Uneori copiii sunt timizi și retrași și adesea părinților le este greu să-i convingă să-și împărtășească sentimentele. În astfel de cazuri, marioneta devine un „prieten” căruia copiii își pot exprima sentimentele, fără disconfort. Acest lucru asigură faptul că au un spațiu sigur pentru a-și dezvălui emoțiile sau chiar ar putea folosi păpușile pentru a comunica părinților despre nefericirea lor. Uneori un mic spectacol de păpuși pus în scenă acasă poate face minuni în relația cu cei mici.

Empatia

Copii sunt atrași de păpuși, se indentifică cu acestea și trec împreună prin aventuri și întâmplări. Relația copil-păpușă dezvoltă empatia copiilor. Cei mici trăiesc la intensitate maximă fiecare stare prin care ”trece” păpușa lor favorită. O avertizează pe Scufița Roșie când lupul e aproape sau se tem pentru Cei trei purceluși. Implicarea emoțională a copiilor le dezvoltă empatia și îi fac să înțeleagă stările prin care personajele trec: frica, bucuria, curiozitatea, îndoială etc.

Dialogul și inteligența socială

Daca ați fost vreodată martori, ca adulți, la un spectacol de teatru cu o sală plină de copii a-ți înțelege la ce nivel de implicare în poveste ajung copiii ca spectatori. Chiar și cei mai timizi sau mai puțini sociabili copii reușesc să dialogheze cu personajele lor favorite. Să îi avertizeze de pericole, să îi îndrume în călătoriile lor fantastice. Actorii talentați – mânuitori de păpuși intră deseori în acest joc și implică publicul mic în mici ghicitori, dialoguri  sau cântece și dansuri ce îi fac pe copii să devină dezinhibați și să se manifeste în public. Vizionarea unui spectacol de teatru în grup îi face pe cei mici să interacționeze între ei, să își spună părerile față de colegii sau prietenii lor.

Dezvoltă nevoia de joc de rol

Jocul de rol, ca metodă de educație poate fi introdus mult mai ușor în activitățile copilului după ce acesta a vizionat un spectacol. Un mic spectacol acasa cu păpuși pe degete poate readuce magia păpușilor din spectacol. Părinții se pot folosi de aceste mici scenete pentru a convinge copii să joace ei în propriile piese, puse în scenă cu un minim de efort. Jocul de rol presupune mânuirea de către copil a unei păpuși ceea ce are multiple avantaje în dezvoltarea acestuia: încrederea în sine, motricitate fină, creativitatea .

Dezvoltarea limbajului și a vocabularului

Teatrul de păpuși folosește limbajul poveștilor, dar este de cele mai multe ori adaptat publicului mic, de o anumită vârstă. Vocabularul folosit de o păpușă este așadar vocabularul personajului de poveste. Urmărind cu atenție spectacolul copii își diversifică și îmbogățesc vocabularul. Să nu vă mirați dacă, după un spectacol de teatru, copilul vă va întreaba ce înseamnă un anumit cuvânt.

Atenție și concentare

La un spectacol de teatru de păpuși, copilul trebuie să urmărească desfășurarea acțiunii, evoluția ficărui personaj, firul epic  cu fiecare din punctele sale, introducerea intriga, deznodământul. Mai ales în cazul copiilor preșcolari urmărirea unui fir narativ timp de 20-30 de minute este un antrenament perfect pentru atențiea și concentrarea de care vor avea nevoie la școală.

Teatrul de păpuși este o formă de artă dramatică unică, ce are supra copiilor dar și asupra adulților un impact emoțional puternic. Pentru copii el este însă și un instrument educațional complex ce poate cizela cu ușurință personalitatea și caracterul viitorului adult.

E-theatrum.com vă aduce acasă zeci de piese de teatru de păpuși sau teatru de păpuși și actori pentru a bucura copii, părinți și bunici. Pe lângă acestea printr-un abonament lunar copilul tău poate asculta peste 500 de povești în interpretarea unor actori profesioniști.