Gâza, de Emil Gârleanu
Povestită de Marian Negrescu
“Calul suia, din greu, dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lasă cu totul slobozi.
Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spanzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau într-una razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urcă rotunjit, că un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înalțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt…”
Reviewuri pentru: Gâza