Prostia omenească – de Ion Creangă
Povestită de Victor Rebengiuc
A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Într-una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmierdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: “Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!”
Cine știe continuarea acestei povești românești?
(Vizionați Două broaște și Amnarul fermecat)
Reviewuri pentru: Prostia omenească