de I.L. Caragiale

Dacă ar fi să rezumam piesa O NOAPTE FURTUNOASĂ am începe să amintim despre clasicul triunghi amoros soț-soție-amant,  Titircă – Veta – Chiriac, o femeie divorțată cu aere de ingenuuă – Zița, un june viitor politician și patriot înfocat – Rică Venturiano, un polițist cu raison și rigid – Nae Ipingescu, și un copil de casă, amărât și un fumător împătimit – Spiridon.

Lumea prezentată de Caragiale este o lume defectuoasă, parazitară.

Dacă o lume defectuoasă devine defectuoasă înseamnă că de fapt a devenit o lume normală.

Dar ce înseamnă lume normală în zilele noastre ? Dar dacă totul s-ar petrece într-o realitate paralelă ? istorie alternativă ? o realitate steampunk ? în care acțiunea se desfășoară într-o fabrică de cherestea unde comicul de limbaj se transformă într-un limbaj mecanicizat iar replicile personajelor nu sunt de fapt, decât linii de cod de programare. Spațiul de joc seamănă cu un șantier, în care rotițe mecanice și macarale turn determină mișcarea personajelor într-o structură automatizată, construită parcă  să redea metronomic  marele mecanism teatral al tipurilor de comic de limbaj, de situații, de moravuri.