CTRL+Z nu este un răspuns. Nu este o concluzie și nici o lecție de viață. Este o mare întrebare cu privire la omul zilelor noastre. Ne naștem din dorința părinților noștri, creștem sub îndrumarea lor atentă, suntem pe rând copii, elevi, studenți, angajați, prietenii cuiva și dușmanii altcuiva. Însă ce se întâmplă când cele mai strânse legături se rup? Într-o zi timpul se oprește și suntem obligați să ne privim în oglindă și să vedem ambele părți ale problemei: cine sunt și cine mi-am dorit de fapt să fiu. Cât din mine se datorează experiențelor prin care am trecut și cât a fost o decizie personală?

EL și EA, de fapt același individ aflat într-o continuă dezbatere cu sine, se trezesc aruncați în ziua în care pare că sunt ai nimănui. EL își amintește cu nostalgie de copilărie, iar EA încearcă să dea cărțile pe față. Imaginea idealizată a familiei fericite devine încet un crochiu al insuficiențelor adultului de azi. EL încearcă să nege, iar EA rămâne ceea ce pare a fi partea întunecată a conștiinței noastre. Cântecelele și jocurile copilăriei se transformă în evidente semnale de alarmă. Mama a plecat și nu mai are cine să ne protejeze de bătăușii de la locul de joacă. 

Ce se întâmplă cu noi în momentul în care încetăm să ne mai identificăm cu noi înșine? Care este drumul înapoi către autenticitatea aspirațiilor personale și cum putem să rămânem onești față de propria identitate atunci când pare că toată viața noastră a fost marcată de frica de a nu ne conforma? 

 Scenografie: Ana-Maria Obogeanu 
Asistență productie: Iustin Filip