Petre Ispirescu – povestea unui povestitor

În ianuarie 1830 se năștea în mahalaua Pescăria Veche – undeva în spatele Spitalului Colțea din București, Petre Ispirescu, unul din marii povestitori ai basmelor românilor.

Copilăria și ucenicia

Născut într-o familie simplă, tatăl său era frizer Gheorghe Ispirescu, iar mama, Elena, de origini transilvănene, avea darul povestirii, Petre Ispirescu a trăit în copilărie o viața unei familii cu venituri medii. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme.

Un fapt mai puțin cunoscut este că Petre Ispirescu nu a mers la şcoală. Educația a primit-o de la mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Ulterior, lucrând în tipografie și-a desăvârșit zestrea culturală citind tot ce se tipărea. „N-am trecut nici patru clase primare”, îi mărturisea el lui J. U. Crainic .

La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Petre Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

În 1854 Petre Ispirescu părăsește tipografia lui Zaharia Carcalechi și se angajeză la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere “Atala, Paul și Virgina”. Tot aici intră în contact cu operele unor mari scriitori precum Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo sau Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Florian în original.

Implicarea în politică

În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unionişti. Poliţia i-a arestat pe toţi participanţii afacerii.

Petre Ispirescu a stat trei săptămâni în închisoare, pierzându-şi locul de muncă şi rămânând astfel trei luni fără surse de venit.

La finele aceluiași an, Vasile Boerescu, politician unionist și viitor ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii moderne, care poseda la ceal moment prima presă mecanică din București și imprima revista Naționalul.

Aici, Petre Ispirescu și-a consolidat situația financiară dar, cel mai important, a intrat în contact cu scriitori şi oameni importanţi ai vremii: Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc.

Opera și publicistica

În 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în Țăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capete, Fata de împărat și pescarul și Fiul vânătorului. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.

După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal, atunci în opoziție. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înființarea primei “Case de ajutor reciproc a tipografilor din România”.

În 1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alți asociați, a înființat Tipografia Lucrătorilor Asociați. Cu un an mai târziu, Ispirescu conducea personal foaia Tipograful român.

Timp de 10 ani, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea lui Cuza în 1866, la invitația ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alți trei asociați, a înființat Noua tipografie a laboratorilor români.

În 1872, și-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecția Legende sau basmele românilor. Ghicitori și proverburi, cu o prefață de B. P. Hasdeu. Este apreciat pentru calitățile scrisului său și pentru cunoașterea profundă și inestimabilă a creației populare, opera sa dobândind recunoașterea națională.

În 1879, editura sa tipărește o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut cu sprijinul lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața.

În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului publicat: „recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.

Petre Ispirescu moare la 21 noiembrie 1887 după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru.

Povești și basme de Petre Ispirescu

Nu există copil în România care să nu fi citit și visat la aventurile eroilor din basmele lu Ispirescu. Redăm mai jos câteva din cele mai cunoscute povești culese și prelucrate de Petre Ispirescu:

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă…

Vezi povestea Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Aleodor împărat

A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert. Când, tocmai, la vreme de bătrâneţe, iată că se îndură norocul şi cu dânsul şi dobândi un drag de copilaş, de să-l vezi şi să nu-l mai uiţi. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit şi Apus, Miazăzi şi Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile şi trei nopţi ţinură petrecerile şi…

Vezi povestea Aleodor Împărat

Ileana Simziana

A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el…

Sarea în bucate

A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

Într-una din zile, ce-i vine împăratului, că numai întreabă pe fata cea mai mare…

Prâslea cel voinic şi merele de aur

Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să…

Balaurul cel cu şapte capete

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi…

Vezi poveste Balaurul cu șapte capete

Greuceanu

A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. Trimise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă şi încă jumătate din împărăţia lui, iară cine va umbla şi nu va izbândi nimic, acela să ştie că i se va tăia capul. Mulţi voinici se potricăliseră semeţindu-se cu uşurinţă că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; şi când la treabă, hâţ în sus, hâţ în jos…

Găinăreasa

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleţ o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăţiei, ştiind hotărârea împărătesei…

Porcul cel fermecat

A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, îşi chemă fetele şi le zise:

– Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmaşul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgaţi de seamă să fiţi cu minte, să vă purtaţi bine şi să îngrijiţi de trebile casei. Aveţi voie să vă preîmblaţi prin grădină, să intraţi prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colţul din dreapta, să nu intraţi, că nu va fi bine de voi…

Poveste ţărănească

A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morţii, îşi chemă feciorii şi le zise:

– Feţii mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeţi; un lucru numai vă cei: în cele trei nopţi după înmormântarea mea, să-mi păziţi mormântul, câte unul din voi.

Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura şi-şi dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui…

Vezi Poveste ţărănească

Fata cu pieze rele

A fost odată un împărat. El avea doisprezece feciori. Când se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. El era totdauna cu voie-bună, fiindcă vedea că trebile îi merg strună. Împăraţii, vecinii lui, râvnea la traiul lui cel ticnit. Vezi că şi el era bun la inimă, şi nu se supăra întru nimic pe popor, şi nu asuprea pe văduvă, nici pe siriman. Adecă, de! nimeni nu ştia ce vierme îl rodea la inimă şi pe dânsul. Ar fi dorit, boieri d-voastră, să aibă şi o fată barim, la atâţia feciori. Şi mai una, şi mai alta, dete Dumnezeu în cele din urmă…

Vezi povestea Fata cu pieze rele

Înşir-te mărgărite

A fost odată un fecior de boier mare, şi după ce cutreierase ţările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moşia sa. Şi trecând printr-o cânepişte, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El îşi căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui nişte vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri. Se întoarse la fete şi le întrebă:

– Ce aţi zis, fetelor?

Cele trei rodii aurite

A fost odată un împărat, şi avea un fecior; acesta, şezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră şi aruncând-o către fântână, nemereşte drept în tivgă, şi aceasta se sparge; baba, care simţise de unde venise piatra îşi aruncă ochii la fereastra împăratului şi vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise:

– Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; şi se întoarse acasă tristă şi fără tivgă şi fără apă…

Rodica Popescu Bitanescu - povesti pentru copii

Rodica Popescu Bitănescu – o viață de film, o carieră de poveste

Povești pentru copii în lectura lui Rodica Popescu-Bitănescu

După o jumătate de secol de carieră în teatru, Rodica Popescu-Bităescu s-a implicat în proiectul e-theatrum.com dăruind copiilor cinci povești nemuritoare într-o lectură unică:

Darul piticilor, de Frații Grimm

Fântâna fermecată, de Fratii Grimm

Crăiasa albinelor, poveste de Fratii Grimm

Măsuța fermecată

Unchiașul făcător de minuni

Vă invităm să ascultați aceste minunate povești în lectura marii actrițe Rodica Popescu-Bitănescu.

Rodica Popescu Bitănescu este unul dintre actorii despre care se poate spune , fără ezitare că are o marcă personală puternică în ceea ce privește arta dramatică – teatrul. Doar pomenind nume acestei mari actrițe a teatrului românesc oamenii zâmbesc pentru că asociază în mod instictiv numele cu acel râs colorant , jovial și molipsitor ce te încarcă cu bună dispoziție.

Rodica Râzi!

Intr-un interviu pe care actrița la dat pentru Adevărul, Rodica Popescu-Bitănescu spunea:

”Habar n-am de unde a apărut (Râsul). Eu râd foarte rar. Dacă râd, râd cu foarte mare poftă, e adevărat, după cum sunt un om foarte sensibil și plâng foarte repede. La specatolele care mă fac să plâng… Eu nu mi-am căutat acest râs. Toată lumea pe stradă îmi spune: Rodica, râzi!”

”Pe mine râsul mă face să mă simt extraordinar de bine, mă încarcă! ”

Rodica Popescu Bitănescu – O viață de film

Rodica Popescu Bitănescu s-a născut pe 5 august 1938, Răsuceni, județul interbelic Vlașca astăzi parte din Judetul Giurgiu. S-a născut într-o familie bogată, tatăl fiind un om de afaceri ce făcuse o avere frumoasă din agricultură deținând terenuri agricole, mori și prese de ulei.

Până pe la vârsta de 10 ani actrița a dus o viață fericită, aproape de basm, ”eram ca o prințesă” așa cum avea să recunoască chiar marea actriță într-un interviu.

Din păcate odată cu naționalizarea impusă de Partidul Comunist ajuns la putere cu ajutorul armatei sovietice, destinul familiei actriței se va schimba radical. Familiei sale îi este confiscată întreaga avere iar tatăl său, simpatizant al partidului Țărănist va fi închis la Pitești, una din cele mai dure închisori pentru deținuți politici.

Această perioadă o va marca pe actriță foarte mult, iar aceste experiențe de viață o vor pregăti și modela pentru cariera pe care avea să o urmeze.

Va urma o perioadă foarte grea pentru tânăra Rodica, o perioadă când alternează momentele de menținere pe linia de plutire dar și perioade când familia sa abia dacă aveau din ce să își ducă traiul zilnic sau ce să pună pe masă.

Încet, încet odată cu consacrarea artistică, Rodica Popescu-Bitănescu își va clădi și consolida locul printre actorii care au marcat istoria teatrului românesc.

O viață dedicată actoriei

Începuturile Rodicăi Popescu -Bitănescu în actorie se vor întâmpla când aceasta era în liceu – liceul ”Gheorghe Lazăr ” din București, după cum chiar actrița povestește. În urma unei audiții pentru rolul Zița din ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale a fost selectată să joace în acel spectacol.

Am dat la treatru și am ”căzut cu lanțuri ”– ”fiind atât de încrezută nici nu m-am pregătit…” A doua oară m-am pregătit. Am intrat cu 10 și am și terminat cu 10. va spune peste ani actrița aducându-și aminte de acea perioadă.

Rodica Popescu-Bitănescu vorbește desprea și despre cariera sa cu sinceritate copleșitoare, asumându-și greselile tinereții dar și izbândele într-o atitudine profesionistă ce poate oricând fi luată ca model.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1960, la clasa profesor A. Pop Marțian, și după spusele domniei sale: ” Am intrat cu 10 și am terminat cu 10”.

Despre perioada studenției actrița își amintește: ” Eu nu eram foarte bună la repetiții, de altfel eu nu pot să repet o piesă luni sau ani de zile, sunt un om spontan, nu sunt o actriță de repetiții multe ”, în schimb când era spectacol sau examen reușeam să mă adaptez să fac să iasă totul foarte bine”.

A jucat pe scena Teatrului Național din Iași si la Teatrul Barbu Delavrancea din capitală. Din 1966 până în prezent este actriță Teatrului Național din București.

Cariera actriței va începe să aibă un parcurs ascendent jucând în spectacole la TNB ”I.L. Caragiale” în filme și în teatru de televiziune dar și în teatru radiofonic .

A jucat în zeci de roluri, fiind

Ines din „Castiliana“ de Lope de Vega,
Lucetta – „Bădăranii“ de Carlo Goldoni,
Calipsiţa – „Coana Chiriţa” după Vasile Alecsandri,
Manuela – „Travesti” de Aurel Baranga,
Monti – „Moartea ultimului golan” de Virgil Stoenescu,
Lina – „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu,
Argentina – „Trei fraţi gemeni veneţieni” de Aldo Mattiuzi Collalto,
Liuba – „Faleza” de Julius Edlis,
Lucy – „Rivalii” de Richard Sheridan,
Bucătăreasa – „Legenda ultimului împărat” de Valentin Nicolau,
Bonita – „Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward.

Una din replicile actriței legate de atitudinea ei față de această meserie credem că definește întreaga carieră de peste 50 ani pe scenă , pe micul și marele ecran sau în fața microfonului:” Eu niciodată nu am amânat un spectacol, nu am putut, am jucat …. cu tata pe catafalc”

Am dorit toată viața să demonstrez că pot să fac drama.

Mi-ar fi plăcut să joc Lady Macbeth.

Una din mare dorințe profesionale ale actriței a fost să joace în roluri dramatice și afirmă cu mai multe ocazii că îi este recunoscătoare regizorului Ion Coja pentru distribuirea în astfel de roluri. Pentru că i-a dat ocazia să se interpreteze nu doar ca actriță de comedie dar și în roluri dramatice, pline de sensibilitate.

Rodica Popescu-Bitănescu a debutat în cinematografie în 1975, cu filmul „Comedia fantastică“, scris şi regizat de marele Ion Popescu-Gopo, în care a jucat alături de George Mihăiţă şi Dem Rădulescu.

A urmat o serie lungă de filme „Premiera”, „Eu, tu şi Ovidiu”, „Miezul fierbinte al pâinii”, „Rămân cu tine”, „Femeia din Ursa Mare”, „Am o idee”, „Ciocolată cu alune”, „Zbor periculos”, „Cucoana Chiriţa”, „Lacrima cerului”, „Harababura”,,,Dumbrava minunata’’, precum şi în ecranizările pentru televiziune „Commedia dell`Arte”, ”Fata şi caruselul”, „Escu”, „Bolnavul închipuit”.

Dramaturgia

Așa după cum însăși actrița spune din vasta sa experiență de viață dar și profesională a simțit nevoia să o împărtășească cu publicul și în alt fel. Așadar în 2000 debutează ca autor și regizor cu piesa ”Cinci femei de tranziție”. Va începe să scrie și să regizeze piese de teatru, toate comedii:

Cinci femei de tranziție

Încă-i bine!

Triunghiul femeilor

Viața de cimitir

Deși privite cu reticență la început piesele domniei sale au făcut dovada valorii în timp și continuă să fie jucate pe scena Teatrului Național din București dar și pe scenele din țară bucurându-se de aprecierea publicului de peste 20 de ani.

Victor Rebengiuc - diverse ipostaze din filme si de pe scena

Victor Rebengiuc – o poveste despre o carieră cât o viață

Victor Rebengiuc și colaborarea cu E-theatrum.com

L-am invitat pe maestrul Victor Rebengiuc să se alăture demersului e-theatrum.com, iar colaborarea noastră a făcut ca acest mare actor al teatrului și filmului românesc să lase celor din generațiile următoare câteva povești pentru copii.

Vă invităm așadar să ascultați și să vă lăsați copiii încântați de ”povestitorul” Victor Rebengiuc.

Cinci pâini – de Ion Creangă

Povestea unui om leneș – de Ion Creangă

Prieteșugul dintre soarece și pisică– de Frații Grimm

Hainele cele noi ale împăratului – De Hans Christian Anderssen

Prostia omenească – de Ion Creangă

Victor Rebengiuc este unul din marii ”piloni” ai teatrului și filmului românesc, așa cum spune Eugenia Vodă într-un interviu cu marele actor. Este greu să mai scrii despre cariera unui om care se întinde pe mai mult de 65 de ani. Mai este oare ceva de spus despre un actor cu peste 100 de roluri în teatru și film? Se pare că Victor Rebengiuc mai are de spus multe povești pentru generația tânără.

Victor Rebengiuc – o carieră cât o viață

Nu ne propunem să facem o biografie completă a carierei de actor a lui Victor Rebengiuc. O găsiți pe internet, în multe alte surse. Vom puncta doar câteva momente din viața profesională, ce au însemnat borne ale evoluției actorului în ceea ce Victor Rebengiuc reprezintă astăzi.

Actorul s-a născut la 10 februarie 1933 în București. După ce părinții lui s-au separat când acesta avea trei ani, el și fratele său mai mic au fost crescuți de bunicii din partea mamei. A crescut în zona urbană periferică a Bucureștiului, în cartierele oamenilor cu venituri mici și, așa cum își amintește, familia sa fiind nevoită să schimbe mai multe locuințe din motive financiare.

Așa cum, chiar actorul mărturisește, calitățile artistice le-a moștenit de la tatăl său, chiar dacă acesta nu a fost prezent în viața sa decât foarte puțin timp. Tatăl actorului moare în 1942 pe frontul de la Stalingrad.

Victor Rebengiuc avea să declare ulterior într-un interviu, referindu-se la relația cu tatăl său: „Am fost îndurerat de absența tatălui meu și, într-un fel, m-am simțit mereu ca și cum ar fi lipsit ceva, deși legătura dintre noi nu era puternică.” (sursa)

Victor Rebengiuc a urmat studiile secundare la Liceul Militar, o școală căreia îi este recunoscător, pentru că i-a insuflat disciplina. După o perioadă de colaborare cu o trupă de amatori din zona Vitan, Victor Rebengiuc a intrat la Institutul de Teatru, la clasa Aura Buzescu, actriță care, alături de Clody Bertola, avea să dezvăluie tânărului student secretele actoriei.

Unul dintre artiștii care a avut un rol important în formarea lui Victor Rebengiuc, în primii ani de cariera a fost Radu Beligan. Așa cum însuși actorul recunoaște: „Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. […] Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «Mă, tu îl imiți pe Beligan!». “Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.”

După absolvirea Institutului de Teatru in 1956, Victor Rebengiuc va juca 6 luni pe scena Teatrului National din Craiova.

Începuturile carierei

Primul rol de teatru al lui Victor Rebengiuc a fost Biff în piesa “Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, în regia lui Dinu Negreanu, despre care, mai târziu, actorul își amintește că era netalentat și promovat din motive politice.

A continuat apoi cu roluri pe scena Teatrului Bulandra, alături de alți mari actori și de marea Lucia Sturza Bulandra – una din figurile legendare ale teatrului românesc.

Victor Rebengiuc a debutat în film în anul 1956, cu filmul “Mîndrie” și a continuat cu alte roluri în mai multe filme, inclusive “Furtuna” din 1960, adaptare de Andrei Blaier.

În 1965, Victor Rebengiuc joacă rolul lui Apostol Bologa, personajul principal din filmul regizat de Liviu Ciulei “Pădurea spânzuraților” (adaptare după romanul lui Liviu Rebreanu). Filmul a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film de la Cannes și a fost primit cu ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco din Mexic – un festival al festivalurilor de film.

Liviu Ciulei, unul din marii regizori ai teatrului românesc afirma despre Victor Rebengiuc că acesta când intrepretează ”cade în profunzimea fiecărui personaj”.

Continuă să joace atât pe scena teatrului, cât și în filme , iar în 1976 joacă rolul lui Tănase Scatiu în filmul cu același nume (o adaptare a ciclului literar “Comăneștenilor” lui Duiliu Zamfirescu). Aceasta a fost și prima sa colaborare cu regizorul Dan Pița.

Victor Rebengiuc spunea despre el că Dumnezeu i-a dat un dar pentru care îi mulțumește, dar cu siguranță ceea ce a primit nu este un har.

O perioadă tulbure

La sfârșitul anilor ’70, Rebengiuc a trebuit să apară și într-o serie de producții de film despre care recunoaște că erau de o slabă calitate artistică și că, în principal, erau pline de principiile ideologice noi, impuse de regimul comunist și de președintele Nicolae Ceaușescu . (sursa)

Despre filmele comuniste, bazate pe viața lui Mihai Viteazu, Rebengiuc spune: “Mihai Viteazul era însuși Ceaușescu cu barbă, mustață și cușmă și ceea ce scotea pe gură erau cuvântări ale lui Ceaușescu”.

În 1981 Victor Rebengiuc va interpreta un alt personaj memorabil, Pampon în filmul “De ce trag Clopotele Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie. Interesant este că Lucian Pintilie, care a planificat producția de-a lungul câtorva ani, a povestit mai târziu că intenționa să-l distribuie pe Toma Caragiu în rolul lui Pampon și chiar a vorbit cu acesta înaintea de moartea marelui actor în cutremurul din 1977.

În 1986, Rebengiuc a fost distribuit în filmul “Moromeții”, în regia lui Stere Gulea, o adaptare a cărții lui Marin Preda. Performanța sa în rolul principal, Ilie Moromete, a fost foarte apeciată. Rebengiuc a fost privit ca identificându-se cu personajul său, țăranul patriarhal și rigid. Ca o curiozitate, rolul a fost inițial propus lui Gheorghe Dinică, dar acesta l-a refuzat – așa cum chiar acesta a recunoscut după ani, într-un interviu.

Despre rolul Ilie Moromete, de altfel unul din cele mai cunoscute publicului, în care Victor Rebengiuc a reușit să dea complexitatea și profunzimea pe care Marin Preda o construise în romanul său, actorul spunea: ”Romanul lui Marin Preda (“Morometii”) mi-a plăcut la nebunie, dar niciodata, dar niciodata nu mi-a trecut prin cap că aș putea juca personajul Ilie Moromete…..Mi-am pus pălăria pe cap și am început să joc un om cu probleme, un om cu o viață grea”

Victor Rebengiuc spunea, cu modestie, despre cariera sa de actor : ”Cele mai mari realizari actoricești ale mele au fost în rolurile pe care nu le-am jucat” și afirmă în același interviu bucuria și pasiunea cu care a îmbrățisat această carieră: ”Am avut un mare noroc în profesia asta, a fost o călătorie extraordinară, pe care am făcut-o și pe care nu mi-aș fi imaginat-o niciodată, în momentul în care am ales să fac această profesie”

După căderea comunismului, Rebengiuc a continuat să joace în producții cinematografice în paralel cu activitatea sa de la Teatrul Bulandra.

În 1992, el a jucat rolul primarului din sat în filmul lui Lucian Pinilie, “Balanța”, rol pe care îl consider “mic, dar consistent”. Replica sa din film “americanii sunt ăi mai proști oameni din lume” este amintită ca o reflecție ironică a naționalismului, fiind recuperat în discursul comunist și anti-capitalist.

A doua colaborarea a lui Lucian Pintilie cu Victor Rebengiuc în rol principal, a fost în filmul “Prea târziu”, film nominalizat la Palme d’Or în 1996.

Deasemenea, Victor Rebengiuc a jucat în rolul Grigore Cafanu în filmul lui Pintilie “Terminus Paradis” (1998), premiat cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneția

Victor Rebengiuc și-a afirmat țelul profesional, în nenumărate ocazii, cu modestia ce l-a caracterizat : ”Am și eu un țel la care vreau sa ajung, dar țelul e îndepărtat, drumul e lung, nu am siguranța că îl voi atinge , dar merită să merg pe drumul asta cât oi putea și până unde oi putea. Îmi doresc să devin un mare actor”, declara actorul într-un interviu din 2018.

”Nu am pretenția de a fi respectat pe scena pentru vârsta mea și îndelungata mea carieră”

Rolurile lui Victor Rebengiuc pe scena teatrului au fost nu doar numeroase dar și complexe desăvârșind și completând în permanență fațetele actorului dezvăluite publicului:

Petre – Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, regia Aura Buzescu (1955)

Jim Curry – Omul care aduce ploaia de R. Nash, regia Liviu Ciulei (1957)

Orlando – Cum vă place de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1961)

Stanley – Un tramvai numit dorință de T. Williams, regia Liviu Ciulei (1965)

Brutus – Julius Caesar de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1968)

Bubnov – Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei (1975)

Caliban – Furtuna de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1978

Tipătescu – O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei (1979)

Astrov – Unchiul Vania de Anton Pavlovici Cehov, regia Alexa Visarion (1985)

Fundulea – Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, premiul UNITER (1991)

Lear – Regele Lear de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu (1999)

Jevakin – Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București, 2003

Tatal- Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 2005

Joe Keller – Toți fiii mei după Arthur Miller, regia Ion Caramitru, Teatrul National I. L. Caragiale, 2009

Regele – Regele moare după Eugen Ionescu, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul National I. L. Caragiale, 2017

și lista nu e nici pe departe de a fi completă.

Victor Rebengiuc – membru activ al societății civile

Victor Rebengiuc nu este doar un mare actor, el s-a implicat activ după ‘89 în viața civică, după cum chiar el spune, “Atunci când ceva m-a deranjat. Am spus”.

A rămas celebru gestul său, în apariția la TVR în care, după ce a citit poezia “Doina” de Mihai Eminescu, interzisă de cenzura comunistă până în 1989, a așezat pe pupitru un sul de hârtie igienică, invitându-i pe cei care se perindau în acele momente prin studioul TVR și își făceau mea culpa: ”Să se steargă la gură”.

În 2008, Rebengiuc a reamintit: “Voiam de mult să fac acest gest și cred că a fost cel mai potrivit moment. Știu că am luat multă lume prin surprindere. Le-am spus că oamenii care au mâncat rahat și care ne-au umplut ochii, viața și urechile cu Ceaușescu în sus și cu Ceaușescu în jos, ar cam trebui să dispară. Hârtia aia trebuia să șteargă niște urme. Mă lupt încă cu morile de vânt”.

Întreaga sa carieră a fost marcată, pe lângă profesionalism și exigență la cel mai mare nivel, și de integritate. Fără a se considera un dizident sau luptător împotriva regimului comunist, Victor Rebengiuc nu a făcut compromisuri profesionale. A refuzat să recite ode si poezii ce proslăveau regimul și a refuzat roluri în filme de propaganda comunistă.

Din anul 2002, Rebengiuc a fost membru al organizației non-guvernamentale “Asociația Revoluționarilor fără Privilegii”, alături de Ion Caramitru, Dan Pavel, Radu Filipescu și alții.

Deasemenea, Rebengiuc este membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), o platformă pentru intelectualii reformatori, fiind unul dintre cei doi actori, membri ai acestei organizații alături de alte personalități din cultură și artă.

Ceea ce îl propune pe Victor Rebengiucca model moral și profesional pentru generațiile tinere este atitudinea sa față de viață și muncă :

”Ce este viața (asta)?” într-un interviu de Eugenia Vodă: ” Nu știu ce e viața. Pentru mine viața a trecut repede . Eu nu știu când au trecut 75 de ani, pentru că am muncit (interviu era luat în preajma aniversării de 75 de ani a actorului). Am muncit mult, am repetat și am jucat încontinuu. Viața e muncă”.

Victor Rebengiuc repezintă mai mult decât un mare actor al dramaturgiei românești, el este, pentru multe generații de români, întruchiparea unor personale iconice din literatura românească: Ștefan Tipătescu, Iancu Pampon, Apostol Bologa, Tănase Scatiu sau Ilie Moromete. Putem spune că, Victor Rebengiuc a dat viață unei fărâme din caracterul și esența poporului român așa cum a fost zugrăvite în literatura românească.

Poveşti de Hans Christian Andersen

Poveşti de Hans Christian Andersen este o binecunoscută colecție de basme și povești a unuia din cei mai renumiți scriitori danezi și probabil cel mai cunoscut autor de povești pentru copii, alături de Frații Grimm.

Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen (1805 – 1875 ) a fost un scriitor și poet danez, celebru pentru basmele și poveștile sale. Printre cele mai cunoscute și îndrăgite povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Prințesa și bobul de mazăre”, „Soldatul de plumb”, „Fata din soc”, „Fetița cu chibrituri”, „Florile micuței Ida” și „Rățușca cea urâtă”.

În timpul vieții Andersen a fost celebrat de casa regală a Danemarcei și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Poveștile sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume și să fascineze generații de copii.

Încă din copilărie Hans Christian Andersen a manifestat o înclinare spre literatură și teatru. Și-a construit singur un teatru de păpuși și punea în scenă piesele lui Ludvig Holkberg și William Shakespeare.

În 1816 tatăl său a murit și astfel Andersen va trebui să se întrețină singur, lucrând ca ucenic la diverși meșteșugari tesătoriși croitori. Mai târziu a lucrat într-o fabrică de țigări unde colegii îl umileau spunând că este fată din cauza vocii sale subțiri.

La paisprezece ani Andersen s-a mutat la Copenhaga, căutând de lucru ca actor la teatru. Vocea lui plăcută de soprană l-a ajutat să se angajeze la Teatrul Regal Danez, carieră întreruptă la scurt timp după ce vocea i s-a schimbat. Recomandat fiind de un coleg de la teatru drept poet, Andersen a luat în serios acest lucru și a început să se concentreze asupra scrisului.

Perioada petrecută în scoală nu a fost una foarte fericită pentru viitorul scriitor, el amintindu-și cu tristețe despre acel episod din viață. Jonas Collins a fost cel care l-a trimis pe Andersen la Școala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile. Înainte de a fi admis la Școala secundară el reușise deja să publice prima sa poveste „Fantoma de la mormântul lui Palnatoke”. Perioada de școală a fost dificilă pentru tânărul Andersen și pentru că acesta era dislexic și trebuia să facă eforturi mari pentru a învăța.

Cu toate acestea scriitorul a învățat să vorbească aproape fluent engleza și germana, precum și limbile scandinave.

Opera

În 1829, Andersen a înregistrat un succes considerabil cu o povestire intitulată „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”. În aceeași perioadă el a publicat atât o farsă, cât și o colecție de poeme. Totuși perioadă de început a scriitorului a fost relativ slabă.

În 1833 Andersen primește o bursă de călătorie din partea regelui Danemarcei, făcând astfel una dintre primele sale lungi călătorii prin Europa. La Le Locle, în Jura, el a scris „Agnete și tritonul” iar în octombrie 1834 ajunge la Roma. Primul roman al lui Andersen, „Improvizatorul”, a fost publicat la începutul anului 1835 și a devenit un mare succes relativ repede.

Poveștile lui Hans Christian Andersen

În 1835 Hans Christian Andersen a publicat primul fascicul al poveștilor sale care vor deveni celebre și îl vor face cunoscut în întreaga lume. În anii următori scriitorul va completa acest prim volum cu noi povești ce au fost publicate în 1836 și 1837. Volumul de povești nu a avut însă succes imediat, contemporanii săi neapreciind la acel moment poveștile sale, acest prim volum vânzându-se greu. Cu toate acestea Andersen se bucura de mult mai mult succes cu două romane publicate în aceeași perioadă: „O.T.” și „Doar un lăutar”.

Faima poveștilor sale a crescut constant primul volum fiind urmat o a doua serie în 1838 și o a treia în 1845. Andersen era acum celebru în întreaga Europă, deși în Danemarca încă nu se bucura de același succes.

Andersen și România – jurnalele de Călătorie

În 1841 scriitorul face o călătorie în Turcia și se întoarce acasă prin Dobrogea urmând cursul Dunării în amonte. La Orșova rămâne un timp în carantină unde scrie Femeia Valahă pe care o publică ceva mai târziu în volumul Bazarul unui poet. În 1851 Andersen a publicat cu mare fast în Suedia, un volum cu schițe de călătorie. Un călător împătimit, Andersen a mai publicat și alte jurnale de călătorie cum ar fi „Imaginile posomorâte ale unei călătorii la Harz”, „Bazarul unui poet”, „În Spania”, „O vizită în Portugalia în 1866” și altele. Unele jurnale, cum ar fi „În Suedia”, conțin chiar și povești.

În 1847 scriitorul face prima sa călătorie în Anglia, prilej cu care îl întâlnește pe Charles Dickens, pe atunci de departe cel mai celebru scriitor britanic în viață. Andersen a considerat această întâlnire drept un mare privilegiu, dar din păcate relațiile dintre cei doi s-au întrerupt brusc după o a doua călătorie a lui Andersen în Anglia.

În 1875 Hans Christian Andersen moare, după o perioadă grea de suferință în urma unui accident casnic în care s-a rănit. Criticul Georg Brandes l-a întrebat pe Andersen dacă intenționa să-și scrie biografia. El a răspuns că este deja scrisă în „Rățușca cea urâtă”.

Povești de Hans Christian Andersen

Printre cele mai cunoscute povești pe care scriitorul ni le-a lăsat și care s-au bucurat de un enorm succes în rândul copiilor dar și al părinților ar fi:

Prințesa și bobul de mazăre (cunoscută și ca Adevărata prințesă) – 1835
Degețica – 1835
Cutia cu iască – 1835
Mica sirenă – 1836
Hainele cele noi ale împăratului – 1837
Lebedele – 1838
Soldățelul de plumb – 1838
Turma de porci – 1841
Ole-Lukøie – darul– 1844
Privighetoarea – 1844
Rățușca cea urâtă – 1844
Clopotul – 1845
Pantofiorii cei roșii – 1845
Crăiasa zăpezii – 1845
Familia fericită – 1847
Micul Tuk – 1847
Casa Veche – 1847
Umbra – 1847
Povestea unei mame – 1847
Fetița cu chibriturile – 1848
Este foarte adevarat! – 1852

Prea încrezător, copleșit permanent, înzestrat cu sentimentul romantismului despre groaza și frumusețea lumii, Andersen era extrem de defectuos, dar chiar și acele defecte aveau un mod de a lucra în favoarea sa. Anumiți critici au remarcat aroma postmodernă a basmelor sale de mai târziu, dar Andersen însuși pare unic, modern într-un mod pe care mulți dintre contemporanii săi, mai dispuși să adere la convențiile sociale din vremea lor, nu-l mai fac.

Ion Creangă – Lumea poveştilor satului românesc

Nu este copil să nu fi auzit măcar una din poveștile lui Ion Creangă chiar înainte să știe să citească. Cu toții am ascultat povești spuse de părinți sau bunici înainte de culcare visând la lumea de basm din Harap Alb sau stând cu sufletul la gură, ascultând Capra cu trei iezi.

Lumea poveștilor lui Ion Creangă este lumea copilăriei poporului român, a personajelor din folclor ce au devenit prietenii de joacă și aventuri a generații întregi de copii.

Poveştilor satului românesc

Poveștile lui Ion Creanga deschid copiilor o lume de basm ce își are rădăcinile în viața satului românesc de la sfârșitul secolului 19 privită prin ochii copilului Nica și transpusă în text de scriitorul Ion Creanga de mai târziu. De la Capra cu trei iezi la Harap Alb si Ivan Turbinca toate basmele lui Ion Creanga au ca sursa de inspirație viața țăranilor români din Moldova din perioada copilariei scriitorului. Povestile lui Ion Creanga nu surprind doar obiceiurile satului românesc ci si filozofia de viața a țaranilor, felul în care ei vad și judecă lumea, principii de viața sanatoase imbinate cu credințe populare de origine creștina si precreștina.

Povestile lui Ion Creanga creeaza o lume noua desprinsa din lumea satului dar diferita de aceasta în multe privinte, mult mai aplecată spre fantastic și basm.

Personaje precum Statul-Palma-Barba-Cot, Strambă-Lemne deprinse din mitologia populara româneasca arată dimensiunea imaginație și a fantasticului din viața de familie a satului românesc.

Personajele poveștilor lui Ion Creangă

Flamanzila, Setila si Ochila sunt de asemenea inspirați din folclorului românesc cu defecte umane exacerbate, dar folosite de aceasta dată în slujba binelui. Ochilă este spre deosebire de ceilalți un personaj mitologic inspirat din mitologia greaca ce probabil a influențat folclorul românesc.

Păsari-Lați-Lungilă, este în întregime creația lui Creanga, înfațișarea și isprăvile acestuia ne duc mai degraba cu gândul spre super eroii din benzile desenate moderne. Cu siguranța că aceste făpturi miraculoase au existau în folclor sub diferite forme, Creangă dându-le o consistența literara si înscriindu-i oficial în lista eroilor poveștilor românești.

Dincolo de aceste personaje fantastice, marea majoritate a personajelor poveștilor lui Ion Creanga sunt obisnuite: baba, moșneagul, fata babei, cocoșul, iezii, capra, lupul sau vulpea. Toate sunt prezențe cotidiene ale vieții satului românesc dar dăruite de autor cu atribute fantastice, de poveste.

O altă categorie de personaje din poveștile lui Creanga sunt cele de inspirație religioasă: dracii, moartea, Sfânta Vineri, Sf. Petru. Aceștia întruchipează atât personaje negative cât și pozitive fiind de asemenea zugrăviți dupa toate regulile în care se încadrau în mitologia populară.

Personajele feminine sunt de asemenea de factură populară și se comportă exact ca și membrii comunitații satului românesc chiar dacă sunt prinți, prințese sau împarați. Lipsa unor arhetipuri nobiliare în mitologia populară româneasca a facut ca aceste personaje nobile să nu fie nimic altceva decât niște țărani, cu bun simț și cu frică de Dumnezeu cum spune chiar autorul.

Toate personajele din poveștile lui Creangă împartășesc valorile morale și spirituale ale satului românesc, făcând din aceastea personaje pur românești diferite de cele din basmele Fratilor Grimm sau ale lui H. C. Andersen.

Dincolo de valoarea literară a poveștilor lui Ion Creangă va rămâne impactul pe care acestea le au asupra copiilor. Spre deosebire de poveștile Frațilot Grimm care inițial erau scrise pentru adulți, conținând și scene grotești sau chiar macabre, poveștile lui Creangă sunt scrise pentru copii. De menționat aici totuși ca și în cele ale lui Creangă apar scene ceva mai dure, ca cea din Capra cu trei iezi, când capra pune capetele iezilor în geam.

Exceptând aceste scene poveștile lui Creanga sunt idilice, dintr-un tarâm în care și cei răi nu sunt chiar atât de răi și în care întotdeauna binele și morala sănătoasă înving.

Ion Creangă este cel ce pune bazele lumii fantastice inspirate de mitologia populară românească. Poveștile lui Ion Creanga sunt unice și vor deschide calea și altor scriitori români, precum Mihai Eminescu sau Petre Ispirescu să creeze sau să adapteze mituri românești în povești si chiar basme românești.

Poveștile lui Ion Creangă:

Fata babei şi fata moşneagului

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel…

Vezi spectacolul de teatru

Punguţa cu doi bani

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:

– Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.

– Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită…

Asculta povestea audio

Capra cu trei iezi

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: „Sunt cinci degete la o mână şi nu samănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:

– Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de…

Povestea lui Harap-Alb

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale

Povestea lui Stan-Păţitul

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi…

Ursul păcălit de vulpe

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.

– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu…

Asculta povestea aici sau o alta versiune aici

Soacra cu trei nurori

Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ţinea feciorii…

Vezi spectacolul de teatru aici

Dănilă Prepeleac

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: „Tot un bou ş-o belea”. Fratele cel sărac, sărac să fie de păcate!, tot avea şi el o…

Spectacol de teatru sau poveste

Păcală

Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

– De unde eşti, măi creştine?

– Ia din sat de la noi, răspunse Păcală…

Vezi spectacolul de teatru

Acul şi barosul

Acul: Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura.

– Iaca, mă! da de unde-ai ieşit, Pâcală?

– De unde-am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bine ceea ce faci.

– Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina…

Povestea porcului

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare…

Ivan Turbincă

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta…

Cinci pâini

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând…

Acultă povestea în lectura marelui actor Victor Rebengiuc AICI

Inul şi cămeşa

Inul:

– Ştii tu, cămeşă dragă, ce erai odată?

– Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii.

– Nu-i aşa! Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea…

Povestea unui om leneş

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitoriu, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare. Aşa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care…

Ascultă Povestea unui om leneș în lectura marelui actor Victor Rebengiuc AICI

Pupăza din tei

Mă trezește mama într-o dimineață din somn, cu vai-nevoie, zicându-mi:

– Scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui; iar vrei să te pupe cucul armenesc și să te spurce, ca să nu-ți meargă bine toată ziua ?… Căci așa ne amăgea mama cu o pupăză care-și făcea cuib, de mulți ani, într-un tei foarte bătrân și scorburos, pe coasta dealului, la moș Andrei, fratele tatei cel mai mic. Și numai ce-o auzeai vara: pu-pu-pup ! pu-pu-pup ! des-dimineață, în toate zilele, de vuia satul. Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu demâncare în țarină, la niște lingurari ce-i aveam tocmiți prășitori, tocmai în Valea-Seacă, aproape de Topolița.

Și pornind eu cu demâncarea, numai ce și aud pupăza cântând:

Vezi piesa de teatru Pupaza din Tei

De la teatru radiofonic la teatru online

Teatrul Radiofonic era considerat pâna de curând a fi „scena acustică” a întregii țări. Acum el a devenit o scena internaționala ce uneste milioane de ascultatori din întreaga lume. Se poate spune ca teatrul radiofonic este forma de arta dramatica cu cel mai numeros public, unic în peisajul mass-media cultural și artistic.

O noua forma de arta dramatica ce vine sa întregeasca peisajul artistic, ce a evoluat odata cu tehnologia este teatrul online. Acesta nu substituie teatrul radiofonic sau teatrul de televiziune ci vine ca o alternative a acestora completând o nevoie de cultura si propagare la nivel international a valorilor culturale si artistice ale unui popor.

Teatrul Radiofonic – scurt istoric

Teatrul radiofonic reprezinta adaptarea unei piese de teatru pentru a fi transmisă la radio. Folosind doar sunetul, fără a avea nicio imagine vizuală, o piesă de teatru radiofonică include doar dialogul, muzica și efectele speciale pentru ca ascultătorul să-și imagineze personajele și povestea si cadrul în care aceasta se desfasoara. Teatrul radiofonic a cunoscut o largă popularitate în anii 1920, care se va stinge treptat până la sfârsitul anilor 1950, odată cu apariția și dezvoltarea televiziunii.

S-a crezut la acel moment ca, viitorul teatrului radiofonic a apus si teatrul de televiziune îi va lua locul. Din fericire fiecare forma de teatru a avut un public loial iar teatrul radiofonic a continuat sa existe chiar daca nu a mai atins cotele de audienta din perioada de glorie.

La 18 februarie 1929 a fost transmisă prima piesa de teatru la microfon din România, Ce știa satul… de Ion Valjan, cu Maria Filotti și Romald Bulfinsky de la Teatrul Național din București în rolurile principale.

Eugen Lovinescu aprecia la acea vreme ca aceasta piesa de teatru este „poate cea mai buna comedie într-un act din literatura noastră”

În privinta teatrului la microfon, Radio România era în rând cu Vestul Europei. Radio Paris transmitea primele spectacole de teatru radiofonic în aceeasi perioada, în iarna 1928 – 1929, fapt mentionat de revista “Radio”.

În anul 1932 se transmite primul spectacol de teatru radiofonic pentru copii „Cireșica”, adaptare după Charles Perrault.

Se punea desigur, înca de la început, problema specificului teatrului cu unica dimensiune: repertoriu, adaptare radiofonica a pieselor scrise pentru “teatrul de scândura”, aparitia autorilor care sa scrie special pentru teatrul radiofonic, regizori specializati, actori cu voci radiogenice, dinamica si culoarea vocilor, posibilitatea de a realiza, cu mijloacele vremii, decorul sonor, nu în ultimul rând lipsa unui studio dotat pentru teatrul radiofonic (sursa: tnr.srr.ro)

Pâna la introducerea benzii de magnetofon ca support în 1948, teatrul radiofonic se difuza în direct. În anii 40-50, unele spectacole se înregistrau pe discuri, în acelasi timp cu transmiterea lor în direct la radio, fapt uzual si pentru alte emisiuni, mai ales cele culturale.

Din pacate, discurile cu teatru radiofonic, din aceasta perioada, s-au pastrat doar, într-o foarte mica masura în arhive sau la colectionari.

În paralel cu piesele difuzate din studio, se transmiteau în direct spectacole de pe scenele teatrelor.

Era o epoca în care teatrul ajungea în fiecare casa ce avea un aparat de radio, iar soluțiile tehnice se îmbunatațesc considerabil aducand calitatea transmisiunilor audio live dar si a înregistrarilor într-o noua etapa.

Cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic înregistrat pe banda, care se pastreaza în Fonoteca Radioului, dateaza din 1951: Hagi Tudose de Delavrancea, cu Nicolae Baltațeanu în rolul principal, în regia lui Ion Sahighian

Teatru de televiziune

Odata cu apariția televiziunii si dezvoltarea acesteia teatrul cunoaste si el o noua etapa – teatrul de televiziune. Televiziunea Româna va deține rolul cheie fiind singurul post TV ce emitea pe teritoriul țarii.

Teatrul TV va aduce în scena foarte multe spectacole facând actul artistic mult mai accesibil tuturor. Astfel multi actori vor cunoaste faima si recunoasterea nationala, acesta forma de arta dramatica fiind totodata o rampa pentru tinerii actori sa se afirme si sa faca pasul de la scena teatrului la film.

Filmate în studiourile TVR şi adaptate la scenariu de televiziune, teatrul tv va da posibilitatea publicului sa se bucure de ecranizările unor texte clasice, cât şi contemporane, inspirate de marele opera dramaturgice atât românesti cât si universale.

În 1968, la prima ediţiei a Festivalului Internaţional de Teatru de Televiziune de la Sofia, TVR primea Diploma de onoare pentru „Surorile Boga” o adaptare pentru televiziune dupa piesa lui Horia Lovinescu. La următoarea ediţie TVR aobţinut Premiul şi Trofeul pentru cea mai bună scenografie a unui spectacol TV (Vasile Rotaru – piesa „Discurs pentru o floare” de Paul Everac )

Elocvent este pentru teatrul de televiziune un interviu cu actorul Marcel Iureș, despre cum ar putea fi definita aceasta forma de arta dramatica.

Teatrul online

Bazându-se pe arhivele audio si video ale teatrului radiofonic si ale teatrului tv debutul în online a fost facut destul de timid, cu înregistrari vechi ale unor spectacole radiofonice publicate online la sfârsitul anilor 90.

Odata cu explozia platformelor de streaming precum Youtube , distribuirea online a acestor spectacole de teatru a cunoscut o amploare fara precedent.

Din pacate controlul deficitar al drepurilor de autori si drepturilor de difuzare a acestor spectacole în mediul online, dar si lipsa unei legislatii moderne a lasat loc distribuirii publice pe scara larga a multor spectacole de catre persoane sau entitați ce nu aveau drepturi asupra acestor producții. Astfel creatorii acestor adevarate opera de arta dramatica au fost privati de drepturile de autor asupra muncii lor.

Tot mai multe spectacole de teatru radiofonic sunt acum disponibile pe platform de streaming audio-video din pacate pentru artisti si din fericire pentru publicul larg, gratuit .

În ceea ce priveste transmisiunile online live ale unor spectacole de teatru nu exista în prezent o data certa când acestea au inceput, cel puțin pentru spectacolele românesti.

E-theatrum.com – platforma online pentru teatru de calitate

E-theatrum a dus mai departe modalitațile de promovare pentru teatrul românesc punând la dispoziție peste 200 de spectacole originale, cu drepturi de autor ale unor cunoscute instituții de teatru din România.

Lansata în 2019 platforma e-theatrum îsi propune sa duca mai departe traditia teatrului românesc facicilitand accesul la sute de spectacole de teatru atât pentru iubitorii maturi de teatru cât mai ales pentru copii. Un loc aparte al audienței acestor spectacole îl au românii din diaspora.

Institutii de teatru precum Teatru Vasilache din Botosani, Teatrul de Arta Deva, Teatrul Elvira Godeanu, Teatrul Ateneu Iasi au ințeles demersul artistic al proiectului si au venit cu productii dramatice proprii pentru a fi accesibile publicului intr-un format de calitate.

Odata cu izbucnirea pandemiei de CORONAVIRUS in martie 2020 teatrul online a cunoscut o dezvoltare fara precedent dat fiind condițiile de izolare impuse de criza sanitara. Astfel Teatre mari, pentru a-si mentine activitatea si a pastra contactul cu publicul au folosit internetul pentru a transmite spectacole online, live sau înregistrate.

Totodata e-theatrum îsi propune educarea unui public tânar prin oferta de spectacole de teatru pentru copii atât spectacole cu actori cât si spectacole de teatru de papusi. De la basmele Fratilor Grimm la povestile lui Ion Creanga spectacolele ofera celor mici o o poarta moderna spre fascinanta lume a povestilor.

Proiectul E-theatrum.com sustine prin abonamentele online producțiile originale si totodata asigura actorilor veniturile cuvenite din drepturile de autor ce vin din munca lor ca artisti.

Foto: arhiva.rador.ro

Fraţii Grimm – două mari personalități și lumea lor de poveste.

Fraţii Grimm – Scurta Biografie

Fraţii Jakob şi Wilhelm Grimm s-au născut în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt, Germania, într-o familie cu nouă copii,din care din pacate au supravietuit doar sase. Jacob și Wilhelm Grimm erau cei mai în vârstă dintr-o familie de cinci frați și o soră. Tatăl lor, Philipp Wilhelm, avocat, era funcționar în Hanau și mai târziu justițiar în Steinau, un alt oraș mic din Hessa, unde tatăl și bunicul său fuseseră miniștri ai Bisericii Reformate Calviniste.

Cei doi frați și-au petrecut anii copilăriei în orașele germane Hanau și mai apoi Steinau. Când aceștia aveau 10 respectiv 11 ani, adica în 1796, tatal lor moare, lasându-i într-o situație financiara precara, ce îi va afecta pe ei și familia mulți ani ce vor urma.

Va urma apoi moartea mamei în 1808 când cei doi aveau 23 respectiv 22 de ani lasând astfel pe umerii celor doi tineri responsabilitatea creșterii celorlalți frați și a surorii lor.

Iacob, un tip savant, era mic și suplu, cu trăsături tăiate ascuțit, în timp ce Wilhelm era mai înalt, avea o față mai moale și era sociabil și pasionat de arte.

După ce au urmat liceul din Kassel, frații Grimm au călcat pe urmele tatălui lor și au studiat dreptul la Universitatea din Marburg (1802–06) cu intenția de a intra în serviciul public.

La Universitate în Marburg au intrat sub influența lui Clemens Brentano, care a trezit în ei pasiunea pentru poezia populară si folclor, dar și a lui Friedrich Karl von Savigny, cofondator al școlii istorice de jurisprudență, care le-a predat o metodă de investigație antică care a constituit baza reală a întregii lor opere ulterioare.

Din cauza sănătății sale precare , Wilhelm a rămas fără un loc de muncă regulat până în 1814. După intrarea francezilor în Hesse in 1806, Jacob a devenit bibliotecar privat al regelui Jérôme din Westfalia în 1808 și un an mai târziu auditor al Conseil d’État, dar a revenit la serviciul Hessian în 1813 după infrângerea lui Napoleon.

În calitate de secretar al legației, a plecat de două ori la Paris (1814–15), pentru a recupera cărți și picturi prețioase luate de francezi din Hesse și Prusia.

Între timp, Wilhelm devenise secretar la biblioteca electorală din Kassel (1814), iar Jacob i s-a alăturat în 1816.

În acel moment frații renunțaseră definitiv la gândurile unei cariere juridice în favoarea cercetării pur literare. În anii care au urmat, ei au trăit frugal și au lucrat constant, punând bazele operei ce avea sa devina mostenirea lor culturala.

Fraţii Grimm – Activitatea si Opera

Incă de la început, Fratii Grimm au căutat să includă materiale de dincolo de propriile frontiere geografice – din tradițiile literare din Scandinavia, Spania, Olanda, Irlanda, Scoția, Anglia, Serbia și Finlanda.

Încurajați de prietenul lor Arnim, ei și-au publicat poveștile culese sub numele de „Kinder- und Hausmärchen” – Basme pentru copii si familie , sugerând în titlu că poveștile erau destinate atât adulților, cât și copiilor.

Fratii Grim -Basme - prima editie

Spre deosebire de fantezia extravagantă a basmelor poetice ale școlii romantice, cele aproape 200 de povești ale acestei colecții (incluzând, printre cele mai cunoscute, „Albă ca Zăpada”, „Scufița Roșie”, „Frumoasa Adormită” și „Rumpelstiltskin”) având ca scop transmiterea spiritului, imaginației și credințelor oamenilor de-a lungul secolelor – către o reproducere autentică a cuvintelor și a modurilor in care acestea era povestite.

Alături de aceste basme au venit si altele precum Hansel si Gretel , Gască de Aur sau Cenușăreasa completând astfel minunata opera a celor doi Frați Grimm.

Majoritatea poveștilor au fost preluate din surse orale, deși câteva au fost din surse tipărite. Marele merit al lui Wilhelm Grimm este acela că a dat basmelor o formă lizibilă fără a le schimba caracterul folcloric. Rezultatele au fost triple: colecția sa bucurat de o distribuție largă în Germania și, în cele din urmă, în toate părțile globului; a devenit și rămâne un model pentru culegerea de basme peste tot în lume; iar notele Grimms la povești, împreună cu alte investigații, au constituit baza științei narațiunii populare și chiar a folclorului.

În ciuda accentului pus pe tradițiile orale din satele germane, poveștile erau de fapt o combinație de basme orale și tipărite anterior, precum și informații împărtășite de prieteni, membri ai familiei și cunoscuți, cu influențe non-germane. De exemplu, scriitorul francez Charles Perrault scrisese mai devreme o versiune a Frumoasei adormite, cunoscută sub numele de Briar Rose în colecția Fraților Grimm.

Până în prezent, poveștile Fratilor Grimm rămân cea mai timpurie colecție „științifică” de basme.

Inițial, Basmele Fratilor Grimm nu erau destinate copiilor. Poveștile includeau în mod obișnuit scene de sex, violență, incest și numeroase note sumbre sau grotesti sau chiar macabre.

Mai mult decat atât, basmele nici măcar nu aveau ilustrații. Destinate inițial adulților, edițiile timpurii ale povestilor Fraților Grimm conțineau elemente desebit de violente si macabre chiar.

În versiunea sa originală, de exemplu, Rapunzel rămâne însărcinată cu un prinț după o aventură întâmplătoare. În Cenușăreasa, surorile vitrege și-au tăiat degetele de la picioare și calcâiele în încercarea de a se potrivi pantofului adus de prinț.

Acest gen de scene (și multe altele) au fost în cele din urmă revizuite odată ce poveștile au devenit populare în rândul copiilor dând nastere astfel minunantei lumi de basm pe care toti copii o cunosc acum.

E-theatrum va ofera povesti audio si spectacole de teatru din universul basmelor Fratilor Grimm :

Alba ca Zapada

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei…

Scufița Roșie

A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie. Într-o zi, maică-sa îi zise…

Frumoasa din padurea adormita.

A fost odată, în vremurile de demult, a fost un împărat şi-o împărăteasă, şi cum nu se îndurase soarta să le hărăzească un urmaş, nu trecea zi în care să nu se tânguie amândoi: „Cât de goală ne e casa şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi un copil!” Dar coconul cel mult dorit se lăsa aşteptat de multă vreme… Şi iată că-ntr-un sfârşit, pe când împărăteasa se scălda în apa unui râu, o broască sări din unde pe prundişul malului şi-i grăi astfel…

Hansel si Gretel

A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş şi omul ăsta îşi avea căscioara la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi cei doi copii ai săi. Şi pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel. De sărmani ce erau, nu prea aveau cu ce-şi astâmpăra foamea. Şi-ntr-o bună zi, întâmplându-se să se abată asupra ţării o mare scumpete, nu mai fură-n stare să-şi agonisească nici măcar pâinea cea zilnică.

Muzicanții din Bremen

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nici o treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea nici un rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen…

Croitorasul Cel Viteaz

Într-o zi, pe când croitoraşul cosea de zor lângă fereastră, pe stradă trecea o ţărancă, iar aceasta striga în gura mare: Dulceţuri de vânzare! Dulceţuri de vânzare!. Auzind-o, eroul nostru a decis să cumpere câte ceva din bunătăţile scoase la vânzare de către femeie. După aceea, croitoraşul a uns o felie de pâine cu dulceaţă, apoi a lăsat-o pe masă, gândindu-se că o va savura imediat după ce-şi va termina treaba.

Prietesugul dintre soarece si pisica

O pisica a facut cunoștiință odată cu un șoarece, și i-a vorbit atât de mult despre marea iubire și prietenie pe care o simțea fața de el, încât, până la urmă, soarecele a încuviințat să trăiască și să-și țină gospodăria împreuna. “Trebuie să ne facem provizii pentru iarna, sau vom muri de foame,” a zis pisica, “iar tu, mic șoarece, nu poți să te aventurezi oriunde, căci poți fi lesne prins într-o capcană odata și-odata.”

Ascultă povestea în lectura lui Victor Rebengiuc AICI

Bibliografie

wikipedia.org

britannica.com

biography.com

notablebiographies.com

10 (ZECE) argumente! De ce să oferi copilului tău un abonament E-THEATRUM?

RECUNOSCUT. Pentru că E-theatrum este un proiect foarte serios, recunoscut și validat de mass-media românească: TVR, EuropaFM, ȘtirileProTV, Mediafax, Ziarul Financiar, RealitateaTV, Adevărul, Hotnews, Agerpres, Ziare.com, Radio România Internațional.
ACCESIBIL. Prețul unui abonament este corect și reflectă raportul dintre conținutul oferit online și costurile de producție ale acestuia.
INTERESANT. Arătați copilului câteva secvențe! Veți constata cât de mult îi place teatrul! Știm acest lucru, deoarece focus grupurile organizate de compania noastră au demonstrat că nu poți înlocui spectacolul de teatru pentru copii cu nimic altceva! În fiecare lună vom lista noi și noi spectacole.
EDUCATIV. Pentru că din punct de vedere emoțional copilul dumneavoastră are nevoie de complemente corecte pentru susținerea și desăvârșirea educației sale în limba maternă.
ORIGINAL. Pentru că întregul conținut al conceptului E-theatrum este original și imposibil de accesat pe alte canale de comunicare în limba română. Conținutul platformei este securizat de contracte ferme de drepturi de autor și distribuție, încheiate între creatorii de conținut și dezvoltatori.
UTIL. Pentru că accesul copilului dumneavoastră la un spectacol de teatru în limba română este imposibil în țara în care sunteți stabiliți (dacă locuiți în Diaspora), în condițiile în care eforturile de deplasare a unei companii românești de teatru în Diaspora sunt costisitoare și neprofitabile.
RESPONSABIL SOCIAL. Pentru că E-theatrum este, înainte de toate, un proiect cultural cu un grad mare de responsabilitate socială.
CALITATIV. Pentru că E-theatrum este un proiect cultural complex în care sunt implicați actori și regizori din România, specialiști în comunicare digitală, programatori și dezvoltatori care cred cu adevărat în miracolul teatrului și capacitatea de digitalizare a acestuia, asemenea filmelor sau cărților.
INVESTIȚIE. Pentru că educația copilului tău nu poate fi tranzacționată, investiția în educație fiind cea mai bună investiție pe care un părinte o poate face pentru viitorul copilului său.
VIITOR. Pentru că și noi, fondatorii E-theatrum avem copii, iar vorbele lui Aristotel au fost cele care au eliminat pentru totdeauna și ultima noastră ezitare înainte de a lansa acest proiect: “Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață; de aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i.”

Așa cum argumentele noastre sunt sincere și corecte, alegerile în ceea ce privește educația copilului dumneavoastră vă aparțin!

Dacă ați decis să oferiți un abonament E-theatrum copilului dumneavoastră, CLICK AICI!

Vă mulțumim!

Rodica Gugu Negrescu – actriță, Teatrul “Elvira Godeanu”

Rodica Gugu Negrescu – actriță, Teatrul “Elvira Godeanu”, Tg. Jiu.

“Muzica a fost pusă pe internet, filmele, cărțile, viețile noastre până la urmă sunt puse pe internet. Iată voi, cu acest proiect, ați avut curajul să puneți și teatrul pe internet.Felicitări!”

S-a născut la 2 aprilie 1969, în Tg-Jiu. Între 1985 și 1987 a urmat cursurile de actorie ale Şcolii Populare de Artă Tg-Jiu. Este licențată în științe juridice la Universitatea,,Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu, având și diploma de masterat în specialitatea Drept privat român.

În 2006, a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune (specializare actorie) a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din 1993 joacă pe scena Teatrului ,,Elvira Godeanu” din Tg. Jiu.

Sa vorbesti despre teatru cu Rodica Gugu Negrescu este un challenge care îți pune la încercare întreaga imaginație, iar atunci când subiectul patinează de la sine către miracolul scenei românești aflat astăzi, la răscruce de milenii, la granița dintre formulele sale clasice de agregare și dimensiunea digitală, discuția capătă reale valori didactice.

E-theatrum: Cum respiră teatrul românesc în provincie în condițiile în care societatea noastră se încolonează cu din ce în ce mai multă ușurință în spatele unor teme tabloidizate, frivole câteodată, iar cultura se tranzacționează constant, de prea multe ori, în defavoarea acesteia?

RGN: Fac parte dintr-o generație de actori mult mai norocoasă decât credeți, iar sentimentul provincialului nu-mi este comun, deoarece atitudinea față de profesia noastră este corectă și constant pozitivă, iar generațiile de public din ce în ce mai educate din punct de vedere cultural. Deși, probabil, există anumite diferențe între București și toate celelalte orașe ale României, am credința că spectacolul de teatru cuprinde în fiecare replică a sa, o particică din talentul și profesionalismul actorului.

Publicul simte acest lucru și recompensează corect actorul, cu aplauzele sincere pe care le primim în fiecare seara în care jucăm. Noi, actorii, indiferent în ce oraș trăim, indiferent pe scenă jucăm, avem un limbaj comun, un obiectiv comun. Nu se joacă un teatru mai bun în București decât în alte orașe ale țării. Nu sunt actori mai buni în București decât în celelalte orașe ale României. Există, este adevărat, spectacole mai reușite și altele mai puțin reușite. Teatru în sine este o muncă de creație, în integralitatea acesteia iar acest lucru oferă unicitate și originalitate.

Să știți că și publicul nostru, aici, la Tg. Jiu, este la fel de exigent ca publicul din București, Iași sau Cluj Napoca. Sigur, bugetele alocate spectacolelor diferă, numărul de spectatori sau resursa economică care susține actul cultural sunt diferite, dar dorința de a oferi publicului un spectacol de succes este identică, nu am nici o îndoială în această privință.

E-theatrum: Diaspora românească este foarte numeroasă, foarte mulți dintre românii noștri s-au stabilit deja în țările Europei occidentale sau în America de Nord, cei mai mulți dintre ei. Ajung trupele noastre de teatru în străinătate, în comunitățile noastre de români din diaspora? Cât de mult credeți că își doresc aceștia să aibă acces la acest gen de conținut?

RGN: Cele mai de succes spectacole sunt cele Cultura urbană este în permanentă dinamică. Textul spectacolului de teatru suferă și el modificări dintre cele mai interesante. Ceea ce plăcea la finele anilor ’80 astăzi trebuie montat într-o cheie mult mai dinamică, “asortată” cu noile repere culturale. Sigur că fiecare actor visează la un turneu european cu un spectacol reușit, montat în România. Este evident că românii stabiliți în Europa sau oriunde în altă parte ar fi dispuși să renunțe la foarte multe pentru a vedea un spectacol de teatru în limba română.

Din păcate, costurile unui astfel de proiect sunt foarte mari, iar în cazul unor spectacole elaborate un astfel de turneu sau reprezentație singulară este aproape imposibilă fără finanțare suplimentară sau sponsorizări. Este foarte greu să poți pleca cu un spectacol în afara României. Este la fel de dificil pentru cei din diaspora să aibă un contact constant și de calitate cu teatrul românesc. Dar, iată-vă, v-am cunoscut și-mi dau seama că se pot găsi soluții atunci când cineva își dorește cu adevărat să facă ceva pentru teatrul românesc și pentru potențialul său spectator, stabilit în străinătate.

E-theatrum: Cum vi se pare E-theatrum, cât de ofertant este, în opinia dumneavoastră, un asemenea proiect pentru un iubitor de teatru din diaspora sau pentru teatrele și actorii din România?

RGN: Sincer, la prima vedere surpriza este atât de mare când afli că spectacolul de teatru a fost pus pe internet, încât emoțiile unui actor, cel mai probabil, se așează într-o matrice care refuză inițial această idee de a vedea teatru pe internet. Îmi dau seama însă că lumea se schimbă, iar accesul la conținut, simplificarea acestui acces mai ales, este una din problemele care, mai devreme sau mai târziu, vor fi rezolvate într-un fel sau altul.

Muzica a fost pusă pe internet, filmele, cărțile, viețile noastre până la urmă sunt puse pe internet. Iată voi, cu acest proiect, ați avut curajul să puneți și teatrul pe internet. Sunt covinsă că românii din diaspora se vor bucura foarte mult, mai ales pentru copiii lor și pentru spectacolele de teatru de păpuși pe care le aveți deja pe site.

Acest proiect face parte deja dintr-un viitor care poate părea, pentru unii, prea îndepărtat! Am înțeles căși teatrul nostru va filma și va lista pe platforma voastră un prin spectacol. Trebuie să anulăm distanțele, trebuie să evoluăm chiar și noi actorii și să înțelegem că lumea se mută ușor, ușor, și pe internet.

Proiectul este de o îndrăzneala pe care, sincer, în acest moment eu nu o pot măsura. Dar dacă beneficiarii conținutului, iubitorul de teatru va găsi astfel o formulă prin care se va simți cu adevărat aproape de miracolul teatrului de care este îndrăgostit, atunci știu sigur că ideea se va transforma într-un proiect de succes. Și, dacă va fi cu adevărat un succes, având în vedere că este un proiect românesc original, în premieră, cu teatrul românesc pentru români, cu atât mai bine și cu atât mai multe felicitări!

PREMIERĂ ROMÂNEASCĂ! Platformă digitală cu spectacole de teatru!

Emil Cioran a scris, în Caietele sale, că “oamenii trăiesc într-o limbă, nu într-o țară!”, iar proiectul pe care-l propunem tuturor celor care, indiferent pe ce meridian al lumii locuiesc, trăiesc, gândesc și vorbesc românește, susține, prin conținutul său, celebrele vorbe ale magistrului.

E-theatrum.com, un concept lansat la 1 octombrie 2018, este un proiect simplu, extrem de util și inovator, prin curajul de a duce miracolul teatrului pentru copii în casele tuturor familiilor de români care locuiesc departe de țară.

Partenerii noștri au înțeles oportunitatea extraordinară de a oferi celor mici ocazia de a interacționa cu minunata lume a poveștilor, spuse toate în limba română și interpretate de actori dedicați profesiei și scenei românești.
Suntem convinși că mulți dintre voi vor prețui acest proiect și vor descoperi în el emoție, convingere și multă muncă din partea celor implicați.

În egală măsură, toate eforturile pe care noi, cei de acasă, cât și voi, părinții piticilor care se vor bucura de spectacolele E-theatrum.com le vom face, înseamnă absolut nimic în comparație cu bucuria și râsetele copiilor voștri care vor descoperi lumea fascinantă a spectacolului de teatru, a păpușilor.

Vă mulțumim anticipat pentru încrederea pe care o acordați proiectului nostru și vă asigurăm că povestea E-theatrum.com, a spectacolului de teatru pentru copii, în limba română, abia începe.
Începeți “călătoria” E-theatrum! CLICK AICI!

Cătălin Dumitriu

Blog