Rodica Popescu Bitănescu – o viață de film, o carieră de poveste
Povești pentru copii în lectura lui Rodica Popescu-Bitănescu
După o jumătate de secol de carieră în teatru, Rodica Popescu-Bităescu s-a implicat în proiectul e-theatrum.com dăruind copiilor cinci povești nemuritoare într-o lectură unică:
Darul piticilor, de Frații Grimm
Fântâna fermecată, de Fratii Grimm
Crăiasa albinelor, poveste de Fratii Grimm
Vă invităm să ascultați aceste minunate povești în lectura marii actrițe Rodica Popescu-Bitănescu.
Rodica Popescu Bitănescu este unul dintre actorii despre care se poate spune , fără ezitare că are o marcă personală puternică în ceea ce privește arta dramatică – teatrul. Doar pomenind nume acestei mari actrițe a teatrului românesc oamenii zâmbesc pentru că asociază în mod instictiv numele cu acel râs colorant , jovial și molipsitor ce te încarcă cu bună dispoziție.
Rodica Râzi!
Intr-un interviu pe care actrița la dat pentru Adevărul, Rodica Popescu-Bitănescu spunea:
”Habar n-am de unde a apărut (Râsul). Eu râd foarte rar. Dacă râd, râd cu foarte mare poftă, e adevărat, după cum sunt un om foarte sensibil și plâng foarte repede. La specatolele care mă fac să plâng… Eu nu mi-am căutat acest râs. Toată lumea pe stradă îmi spune: Rodica, râzi!”
”Pe mine râsul mă face să mă simt extraordinar de bine, mă încarcă! ”
Rodica Popescu Bitănescu – O viață de film
Rodica Popescu Bitănescu s-a născut pe 5 august 1938, Răsuceni, județul interbelic Vlașca astăzi parte din Judetul Giurgiu. S-a născut într-o familie bogată, tatăl fiind un om de afaceri ce făcuse o avere frumoasă din agricultură deținând terenuri agricole, mori și prese de ulei.
Până pe la vârsta de 10 ani actrița a dus o viață fericită, aproape de basm, ”eram ca o prințesă” așa cum avea să recunoască chiar marea actriță într-un interviu.
Din păcate odată cu naționalizarea impusă de Partidul Comunist ajuns la putere cu ajutorul armatei sovietice, destinul familiei actriței se va schimba radical. Familiei sale îi este confiscată întreaga avere iar tatăl său, simpatizant al partidului Țărănist va fi închis la Pitești, una din cele mai dure închisori pentru deținuți politici.
Această perioadă o va marca pe actriță foarte mult, iar aceste experiențe de viață o vor pregăti și modela pentru cariera pe care avea să o urmeze.
Va urma o perioadă foarte grea pentru tânăra Rodica, o perioadă când alternează momentele de menținere pe linia de plutire dar și perioade când familia sa abia dacă aveau din ce să își ducă traiul zilnic sau ce să pună pe masă.
Încet, încet odată cu consacrarea artistică, Rodica Popescu-Bitănescu își va clădi și consolida locul printre actorii care au marcat istoria teatrului românesc.
O viață dedicată actoriei
Începuturile Rodicăi Popescu -Bitănescu în actorie se vor întâmpla când aceasta era în liceu – liceul ”Gheorghe Lazăr ” din București, după cum chiar actrița povestește. În urma unei audiții pentru rolul Zița din ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale a fost selectată să joace în acel spectacol.
Am dat la treatru și am ”căzut cu lanțuri ”– ”fiind atât de încrezută nici nu m-am pregătit…” A doua oară m-am pregătit. Am intrat cu 10 și am și terminat cu 10. va spune peste ani actrița aducându-și aminte de acea perioadă.
Rodica Popescu-Bitănescu vorbește desprea și despre cariera sa cu sinceritate copleșitoare, asumându-și greselile tinereții dar și izbândele într-o atitudine profesionistă ce poate oricând fi luată ca model.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1960, la clasa profesor A. Pop Marțian, și după spusele domniei sale: ” Am intrat cu 10 și am terminat cu 10”.
Despre perioada studenției actrița își amintește: ” Eu nu eram foarte bună la repetiții, de altfel eu nu pot să repet o piesă luni sau ani de zile, sunt un om spontan, nu sunt o actriță de repetiții multe ”, în schimb când era spectacol sau examen reușeam să mă adaptez să fac să iasă totul foarte bine”.
A jucat pe scena Teatrului Național din Iași si la Teatrul Barbu Delavrancea din capitală. Din 1966 până în prezent este actriță Teatrului Național din București.
Cariera actriței va începe să aibă un parcurs ascendent jucând în spectacole la TNB ”I.L. Caragiale” în filme și în teatru de televiziune dar și în teatru radiofonic .
A jucat în zeci de roluri, fiind
Ines din „Castiliana“ de Lope de Vega,
Lucetta – „Bădăranii“ de Carlo Goldoni,
Calipsiţa – „Coana Chiriţa” după Vasile Alecsandri,
Manuela – „Travesti” de Aurel Baranga,
Monti – „Moartea ultimului golan” de Virgil Stoenescu,
Lina – „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu,
Argentina – „Trei fraţi gemeni veneţieni” de Aldo Mattiuzi Collalto,
Liuba – „Faleza” de Julius Edlis,
Lucy – „Rivalii” de Richard Sheridan,
Bucătăreasa – „Legenda ultimului împărat” de Valentin Nicolau,
Bonita – „Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward.
Una din replicile actriței legate de atitudinea ei față de această meserie credem că definește întreaga carieră de peste 50 ani pe scenă , pe micul și marele ecran sau în fața microfonului:” Eu niciodată nu am amânat un spectacol, nu am putut, am jucat …. cu tata pe catafalc”
Am dorit toată viața să demonstrez că pot să fac drama.
Mi-ar fi plăcut să joc Lady Macbeth.
Una din mare dorințe profesionale ale actriței a fost să joace în roluri dramatice și afirmă cu mai multe ocazii că îi este recunoscătoare regizorului Ion Coja pentru distribuirea în astfel de roluri. Pentru că i-a dat ocazia să se interpreteze nu doar ca actriță de comedie dar și în roluri dramatice, pline de sensibilitate.
Rodica Popescu-Bitănescu a debutat în cinematografie în 1975, cu filmul „Comedia fantastică“, scris şi regizat de marele Ion Popescu-Gopo, în care a jucat alături de George Mihăiţă şi Dem Rădulescu.
A urmat o serie lungă de filme „Premiera”, „Eu, tu şi Ovidiu”, „Miezul fierbinte al pâinii”, „Rămân cu tine”, „Femeia din Ursa Mare”, „Am o idee”, „Ciocolată cu alune”, „Zbor periculos”, „Cucoana Chiriţa”, „Lacrima cerului”, „Harababura”,,,Dumbrava minunata’’, precum şi în ecranizările pentru televiziune „Commedia dell`Arte”, ”Fata şi caruselul”, „Escu”, „Bolnavul închipuit”.
Dramaturgia
Așa după cum însăși actrița spune din vasta sa experiență de viață dar și profesională a simțit nevoia să o împărtășească cu publicul și în alt fel. Așadar în 2000 debutează ca autor și regizor cu piesa ”Cinci femei de tranziție”. Va începe să scrie și să regizeze piese de teatru, toate comedii:
Cinci femei de tranziție
Încă-i bine!
Triunghiul femeilor
Viața de cimitir
Deși privite cu reticență la început piesele domniei sale au făcut dovada valorii în timp și continuă să fie jucate pe scena Teatrului Național din București dar și pe scenele din țară bucurându-se de aprecierea publicului de peste 20 de ani.