Palatul de cleştar, de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Povestită de Oana Sârbu
Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.
Tot cu mâini şi cu picioare era şi pe-atunci, tot cu ochi şi cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii şi cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină şi mi-ţi izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte.
Apele curgeau la vale şi munţii se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer şi stele pe pământ – ca pe la pârdalnicii noştri de stihari -, dar multe nu erau aşa după cum sunt.
Împăraţii de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura ţărâna la nouă coţi în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz şi mai cu minte, şi-i dăruiau năframa, inelul, paloşul, stema şi gonaciul, ca să poată împărăţi şi război în locul lor.
(Vizionați Frunza și Unsprezece cocori)
Reviewuri pentru: Palatul de cleștar