În albinele din prisaca Profirei intrase o răzmeriță necunoscută care le răsturna toată firea și rânduielile; nici mai mult, nici mai puțin, albinele căpiaseră.
Undeva, într-un colț de lume, se întindea cât vedeai cu ochii o câmpie, în mijlocul căreia se afla un lac cu ape albastre precum cerul, plin de mici vietăți, peștișori colorați, scoici multicolore.
O mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte.
