spectacole teatru Archives - Pagina 2 din 4

adrian pintea, mircea cartarescu, teatru online, teatru, e-theatrum

ADRIAN PINTEA “SPUNE”…din MIRCEA CĂRTĂRESCU! De ce iubim femeile…

Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul “Visul chimeric”, reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.

dorel visan e-theatrum, teatru, teatru online

DOREL VIȘAN ÎN “CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI”

Dorel Vișan s-a născut la data de 25 iunie 1937 în satul Tăușeni, județul Cluj (interbelic). A absolvit în anul 1965 cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București. După absolvirea facultății a fost angajat ca actor la Teatrul Național din Cluj.

Este unul din cei mai importanți actori de film din România și unul din puținii, care au ajuns la o solidă reputație europeană. În anul 1974, a debutat pe marele ecran în comedia Păcală, iar patru ani mai târziu este magistral în Între oglinzi paralele, în regia lui Mircea Veroiu. În anul 1987, Mircea Danieliuc l-a distribuit în filmul Iacob, film în care Vișan a realizat rolul său de referință. Interpretarea sa din acest film a fost foarte apreciată. Cotidianul The New York Times îl elogia astfel: “Dorel Vișan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute”.

Al Pacino - teatru online, teatru, e-theatrum

AL PACINO PE BROADWAY – “NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA”

Al Pacino s-a născut în cartierul Bronx din New York, într-o familie italiano-americană. Tatăl său, Salvatore Pacino, s-a născut în orașul italian Corleone, din provincia Palermo, Sicilia. Mama sa, Rose Gerard, se trăgea dintr-un nativ italian și o newyork-eză de origine italiană. Părinții săi au divorțat când Pacino era încă copil. În 1961 a fost arestat în Rhode Island pentru că purta asupra sa o armă de calibru 38. Al s-a mutat cu mama sa în casa bunicilor, unde și-a petrecut restul copilăriei.

Când era tânăr, lui Al îi plăcea să imite actorii pe care îi vedea în filme, încerca diverse voci și stări emoționale. Chiar dacă orele de la școală nu îi erau pe plac, își găsea liniștea în piesele de teatru ale școlii. După ce a renunțat la școală, Al s-a hotărât să înceapă viața de actor, găsind roluri mici în producții de teatru. În prima perioadă a actoriei, Pacino nu făcea prea mulți bani și trăia în săracie. Totul s-a schimbat din 1966, când a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg.

Marcel Iures teatru online, teatru, e-theatrum

Dacă vrei să fii rege! Recită Marcel Iureș!

Marcel Iureș a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.

Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.

În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act în trei piese regizate de Alexandru Dabija: “Creatorul de Teatru” (de Thomas Bernhard), “Ultima bandă a lui Krapp” (de Samuel Beckett) și “Capra sau Cine e Sylvia?” (de Edward Albee). Cele mai importante roluri în teatru: “Richard al II-lea”, “Richard al III-lea” (regizată de Mihai Măniuțiu), “Hamlet” (regizată de Liviu Ciulei), “Caligula” de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuțiu), Beckman (“Afară în fața ușii”) de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuțiu). La Teatrul ACT a mai jucat în piesa “Cetatea Soarelui” (în regia lui Mihai Măniuțiu).

Toma Caragiu - teatru online, teatru, e-theatrum

MONOLOG Toma Caragiu…valabil și astăzi, peste timp!

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti, Grecia – d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii(1975).

S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir.

Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.

Grigore vasiliu Birlic, teatru, teatru online, e-theatrum

ÎNREGISTRARE RARĂ! Grigore Vasiliu Birlic…despre iubire!

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

Florin Piersic, teatru online, teatru, e-theatrum

Florin Piersic și Repetabila povară…lecție de poezie!

Florin Piersic si Repetabila povara…lectie de poezie!

Vezi AICI alte inregistrari memorabile!

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïtă de plâns.

Gheorghe Dinica, teatru online, teatru, e-theatrum

MEMORABIL! Gheorghe Dinică în Filantropica!

Gheorghe Dinică și-a manifestat interesul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an. De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România.

Vezi AICI alte inregistrari memorabile.

Ion Caramitru-teatru online, teatru, e-theatrum

Ion Caramitru recită Eminescu – “Atât de fragedă”

Vezi AICI și alte interpretări memorabile.

Ion Caramitru (n. 9 martie 1942, București) este un actor de teatru și film, dar și regizor român de origine aromână. Este președinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Național din București.

Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996 – 2000.

Dem Radulescu - teatru online, teatru, e-theatrum

Dem Rădulescu, Ștefan Ciubotărașu, Alexandru Giugaru și un…PROCES VERBAL!

Vezi AICI și alte înregistrări memorabile.

Ștefan Ciubotărașu s-a născut la Lipovăț, Vaslui, județul Vaslui, într-o familie de țărani săraci. Prin anii 1921-1922, a sosit la București (cu un tren mărfar; tatăl său lucra la regionala CFR), pentru a învăța meseria de pantofar, așa cum hotărâseră părinții. A rămas trei ani, nesimțindu-se atras de meserie, preferând alte munci și activități casnice. A avut primul contact cu „gustul de otravă dulce al teatrului”, potrivit propriei mărturisiri. În schimbul comisioanelor ce le făcea, primea bilete la teatru, unde a fost fascinat de piesele O scrisoare pierdută și piesa lui Victor Eftimiu Înșir’te, mărgărite.